Aşa cum anunţam cu ceva timp în urmă, mai exact la începutul lunii noiembrie, s-a produs schimbarea şi la nivelul conducerii OJFIR Giurgiu. Marius Ciocoiu, cel care, în ultimii cinci ani a condus instituţia amintită, postul fiind ocupat prin concurs, a fost trecut “pe linie moartă”, preferând, așa cum ne declara ca în urma presiunilor, să facă un pas în spate. Locul său a fost luat, aşa cum anunţam în cadrul aceluiaşi articol, de Cătălin Oţetaru, fiul viceprimarului din Comana.

Imediat după ce demisia lui Marius Ciocoiu, a intrat în vigoare la data de 20 noiembrie,  acesta a  declarat, în exclusivitate, pentru “Jurnal giurgiuvean”:

 “Este adevărat că în ultimul an instituţia pe care o conduc este supusă unor presiuni politice pentru ca eu sa fiu înlocuit din funcţia de director. Funcţia de director OJFIR a fost ocupată şi se ocupă în continuare prin concurs. Conduc un colectiv de oameni minunaţi alături de care rezultatele sunt foarte bune, jud. Giurgiu având o ridicată absorbţie a fondurilor europene, lucru constatat de toate controalele şi analizele ce au avut loc la nivelul MADR. Dar, acest fapt contează mai puţin în calculele politichii giurgiuvene unde câţiva primari influenţi doresc să conducă instituţiile statului.Pentru a elimina presiunea asupra institutiei şi speculaţiile de orice fel începând cu 20.11.2017 am solicitat inlocuirea din funcţia de director OJFIR Giurgiu, urmând ca postul să fie scos la concurs sau ocupat comform altor uzanţe politice.Mulţumesc colegilor mei şi tuturor celor cu care am colaborat şi au sprijinit activitatea instituţiei pe care am condus-o timp de cinci ani”.

Despre ultimii cinci ani în care a condus OJFIR Giurgiu, Marius Ciocoiu a spus că pentru el, aceștia au reprezentat o provocare, dar şi o oportunitate, atâta timp cât colectivul pe care l-a condus a fost unul de excepţie: “La momentul anului 2012, când am preluat funcţia, judeţul nostru “împărţea” ultimul loc în privinţa absorbţiei fondurilor cu judeţul Teleorman, iar acum, după cinci ani,am ajuns să fim printre judeţele fruntaşe. Şi toate, graţie colectivului pe care l-am avut”, a mai precizat proaspătul demisionar.

Referitor la semnificaţia datei de 20 noiembrie, dată la care a intrat în vigoare demisia sa, Marius Ciocoiu a spus că pe 20 noiembrie 2017 se împlineau fix cinci ani de când a preluat conducerea OJFIR Giurgiu. Conform surselor noastre, unul dintre “artizanii” demisiei lui Marius Ciocoiu este primarul comunei Colibaşi, Constantin Stoica.

 (Anna Lincă)

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. Las-o ca macane.se stie cum ai luat acel concurs,fiind singurul inscris la examen.5 ani ai papat banii statului.oricum te intorci la pensia militara deloc de neglijat,si ai mai mult timp si de neveste(foste,actuale,viitoare)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here