DSCF5015Actualul director economic al SHIPYARD ATG, Nicoletta Ionescu, este născută la Giurgiu, în Zodia Berbec (17 aprilie 1971), semnul solar cel mai popular din toată astrologia. Un semn cardinal de foc ce a conferit nativei încă de la naştere harul conducerii. Încă din copilărie Nicoletta Ionescu a trădat trăsăturile specifice zodiei: tenacitate, generozitate, mereu în căutarea ingeniozităţii, pricepută în afaceri. Şi nici nu se putea o compatibilitate mai mare cu profesia pe care avea să o urmeze, Berbecul fiind ideal pentru profesii ce vin în relaţie cu metalul, în cazul de faţă director al unui şantier de construcţii nave, fiind o ecuaţie ideală. Şi-a iubit de mică  oraşul natal unde a urmat, pe rând,  cursurile Şcolii generale nr. 6 şi apoi Liceul ”Ion Maiorescu”, pe care l-a absolvit în anul 1989. De mică i-au plăcut limba şi literatura română, călătoriile, filmele şi muzica bună. ”Părinţii, oameni simpli – ne spunea cu vădită afecţiune sufletească Nicoletta Ionesc – m-au ajutat enorm şi m-au sprijinit să-mi fac construiesc o carieră de mare viitor. Din păcate, pentru acest ajutor primit din partea lor nu am suficiente cuvinte pentru a le putea mulţumi , cât mi-aş dori. M-am călăuzit în viaţă după deviza ”Ajută – te prin tine însuţi!” şi am gândit mereu că numai prin muncă poţi obţine satisfacţii, şi că sacrificii nu face nimeni pentru tine! Tu singur trebuie să fii în stare să le faci… Părinţii se zbat pentru copilul lor până la un moment dat.  După aceea însă trebuie să te gândeşti cine va face şi pentru copilul tău ceva, dacă nu eşti încă un om realizat! Fiind un om credincios, am avut privilegiul să-i am alături de mine pe părinţi,  până la vârsta de 42 de ani! De la ei am primit multe  lecţii valoroase. Doream să devin profesor de limba română, dar părinţii mi-au spus:  ”Gândeşte – te bine ce vei face când vei primi repartiţie de la Ceauşescu tocmai într-un cătun la … Cuca Măcăii! De ce nu te faci tu economistă, pentru că munca asta este mult mai frumoasă?” Şi uite aşa am ajuns să urmez Facultatea de Management Industrial din cadrul ASE Bucureşti, unde în 1995 am obţinut Licenţa de economist. Consider că tot ce faci în viaţă trebuie să faci cu seriozitate, responsabilitate şi credinţă în Dumnezeu. Din aceste motive urăsc cu patimă minciuna, pe care o consider cel mai urât lucru de pe pământ. Deşi sunt o familistă convinsă, fiind căsătorită şi având un băieţel de 6 ani, regret enorm că am pus întotdeauna pe primul loc cariera. Motiv pentru care am astăzi doar un singur copil! Chiar dacă am fost un autodidact, învăţând contabilitatea singură, citind uneori zile şi nopţi la rând multe cărţi de specialitate, am urmat însă şi multe cursuri de perfecţionare. Ba, chiar îmi aduc aminte şi azi cu drag de vremea când făceam proiectul pentru licenţă. În timpul practicii pe care am desfăşurat-o  la Fabrica de pâine Giurgiu, directorul economic de atunci mi-a dat un sfat care mi-a marcat întregul destin profesional: ”Să nu uiţi niciodată că economistul care nu ştie contabilitate, nu este niciodată economist!”, şi după cum vedeţi n-am uitat!

Contactele cu munca şi cu greutăţile vieţii

Nicoletta Ionescu a continuat să cotrobăie printre amintirile doldora cu momente emoţionante spunându-ne:  ”Primul contact cu munca a  avut loc în 1996, la Fabrica de mobilă ”Prima” S.A. Giurgiu. Urmam de fapt încă o tradiţie din familie întrucât ambii părinţi munceau aici. Am început pe funcţia de economist şi ulterior am devenit Şef de serviciu marketing – desfacere, până în 1997 când m-am angajat la Direcţia de Finanţe Giurgiu, în cadrul Direcţiei de control financiar – fiscal, ca inspector de specialitate. În 1998 am încercat să revin în oraşul viselor mele din copilărie – Bucureşti. M-am angajat ca director de marketing la o firmă de construcţii civile. A fost de fapt o încercare de mă întoarce în Capitală, întrucât consideram că aici este oraşul tuturor posibilităţilor! Din păcate, lipsa şansei de a-mi achiziţiona o locuinţă proprietate personală mi-a frânt aripile speranţei de a-mi îndeplini visul:  o carieră de succes într-un oraş mare. Visam de fapt să fiu ceea ce sunt astăzi şi să fac ceea ce fac acum. Până la urmă viaţa m-a ajutat să realizez acel vis al copilăriei , chiar la mine acasă, la Giurgiu, într-un oraş cu mult mai mic. Şi aşa am ajuns să fac ce mi-am dorit dintotdeauna. Mă consider chiar o norocoasă a vieţii, întrucât Dumnezeu mi-a dat tot ce mi-am dorit!  După ce am revenit la Giurgiu, am lucrat la Direcţia de Control Fiscal unde am profesat până în 15 decembrie 2002.  De a doua zi (16 decembrie) şi până astăzi am lucrat numai la SHIPYARD ATG. Mai întâi am fost şef serviciu financiar – contabilitate, iar din iunie 2005 şi până acum ca director economic al noului Şantier Naval. Pentru mine, fiecare zi de muncă este o amintire frumoasă. Închei întotdeauna ziua de muncă cu o amintire pe care o voi duce peste ani. Sunt un om foarte bătăios deşi sunt femeie, iar când îmi propun ceva anume, reuşesc cu siguranţă să fac acel lucru, şi întotdeauna numai prin forţe proprii! Cea mai dragă amintire, care mi-a marcat destinu, a fost momentul lansării la apă a primei nave construită la SHIPYARD ATG. Când am văzut (n.red -în 2003 ) mastodontul acela de fiare ieşind din hală (n.aut- nava Vagari, destinată olandezilor) cu toată conducerea şantierului şi cu toată lumea în jurul său, am trăit clipe de neuitat. Atunci am zărit pentru prima dată lacrimile de fericire în ochii colegilor mei, navaliştii, şi aşa am înţeles de ce eu, un om extrem de sensibil, plângeam deja…!”

Am trecut de la controlor – la un om controlat…

Scormonind mai departe prin cutia plină cu amintiri dragi inimii sale, directorul economic Nicoletta Ionescu, ne mărturisea că atunci când s-a angajat la SHIPYARD ATG a trecut din postura de controlor la Finanţe în cea a omului controlat de către inspectorii din Finanţe, un lucru care  nu este deloc simplu! Schimbarea profesiei nu a speriat-o , aşa cum se întâmplă cu mulţi dintre noi, întrucât conducerea de atunci i-a spus încă din timpul interviului:  ”Ştiţi ceva doamnă, cine apucă să lucreze în Şantierul Naval va iubi munca asta toată viaţa, şi cu greu se va putea despărţi de ea vreodată!” Au avut mare dreptate acei conducători, şi azi mă mândresc că lucrez la SHIPYARD ATG. Mi se pare că realizăm lucruri extrem de frumoase, utile şi importante. Facem nave care plutesc pe toate marile ape ale lumii şi ne mândrim că suntem apreciaţi de beneficiarii lor din România, Germania, Olanda, Franţa… Aceste lucru minunate mă conving  că dacă aş mai avea din nou anii adolescenţei n-aş schimba nimic din drumul parcurs până acum. Sunt extrem de mulţumită de ce am primit de la viaţă, iar aici la SHIPYARD ATG am tot ce-mi doresc.  Inclusiv cea mai mare realizare a vieţii mele,  familia mea minunată. Suntem cu toţii sănătoşi, lucru pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu, iar la SHIPYARD ATG am un loc de muncă extraordinar unde fac ceea ce îmi place. Sunt un om împlinit din toate punctele de vedere şi regret doar faptul că nu am doi copii! I-aş sfătui pe tinerii din ziua de azi să se oprească din a visa la un trai mai bun şi să facă ceva util în viaţă pentru a obţine un trai decent. I-aş îndemna pe tinerii giurgiuveni, preciza Nicoletta Ionescu, ca mamă, ca om şi în special ca femeie, să vină să se angajeze la SHIPYARD ATG întrucât aici vor găsi un loc de muncă stabil, bine plătit şi la timp, un şantier unde condiţiile de muncă sunt excelente, iar oamenii înţelegători şi profesionişti desăvârşiţi. Este locul ideal unde tinerii îşi pot construi o carieră în industria constructoare de nave, deprinzând profesii foarte căutate pe piaţa muncii atât în ţară şi în întreaga lume. Tinerii din ziua de azi trebuie doar să vrea să muncească serios şi cu responsabilitate, că de rest se ocupă SHIPYARD ATG. În concluzie, îi aşteptăm pe copiii şi nepoţii multora dintre noi  să vină şi să-şi construiască o  carieră stabilă în industria navală. Avem meserii frumoase care în timp le vor oferi mari satisfacţii. Pot spune asta căci în fiecare zi zăresc în ochii colegilor mei, satisfacţia lucrului bine făcut, mai ales atunci  când se lansează la apă o navă…şi încă o navă!  E momentul când regret pentru o clipă faptul că nu m-am făcut şi eu inginer navalist, deşi îmi iubesc munca pe care o fac cu multă dragoste şi pasiune…

A consemnat, Heliade CĂLIN