Prezent la conferinţa de presă săptămânală a PNL, directorul Direcţiei Judeţene de Transport şi Control, Ion Mateescu membru în Biroul Permanent Judeţean al liberalilor, a ţinut să precizeze de la început că din cauza culorii sale politice nu a putut implementa pe vreme guvernării PDL niciun proiect. „Am iniţiat un proiect pentru atragerea fondurilor europene nerambursabile în valoare de 1,9 milioane de euro trei ori, dar niciodată nu a intrat la aprobare. Nu a trecut spre aprobare deoarece eu eram PNL-ist şi nu am făcut adeziune la PDL, chiar şi Elena Udrea, ca ministru, a împiedicat aprobarea lui, spunea cu regret în glas Ion Mateescu. Sper ca acum când la conducerea ţării a ajuns Guvernul USL să găsim mai multă înţelegere şi drumurile judeţene să devină cât mai curând practicabile pentru pietoni şi transportatori. De altfel, într-o singură lună am reuşit să facem lucrări mai multe decât făceam într-un an. S-au efectuat plombări pe DJ nr.601 între Bolintin Vale şi Bolintin Deal, pe un tronson de 2 km. Pe DJ 507, pe porţiunea dintre Vama Giurgiu şi Oinacu şi vor continua plombările până la Gostinu. S-au mai făcut plombări, spunea directorul DJTC, în zona Vărăşti, pe un tronson de 3km, pe DJ 412A între Adunaţii Copăceni şi Dărăşti; pe 412B între localităţile Clejani şi Sterea. Marcaje rutiere s-au efectuat pe DJ 504 şi 504A, iar pietruiri pe DJ 505 care leagă localitatea Chiriacu de Silozul Chiriacu şi parţial pe DJ 503 între localităţile Giurgiu şi Toporu, unde erau gropi foarte mari! „În continuare, avem propuneri şi programe urgente, care privesc efectuarea de marcaje rutiere vizibile pe toate drumurile. În acest scop o delegaţie a DJTC colaborează strâns cu Poliţia Rutieră. Totodată, salariaţii noştri taie vegetaţia abundentă crescută în urma ploilor din luna iunie, de pe marginea drumurilor. S-a început din zona Vamă spre Oinacu şi vom continua permanent aceste lucrări până în lina septembrie, în acesată direcţie colaborăm foarte bine cu Direcţia Silvică Giurgiu şi Consiliile locale”, a mai spus Ion Mateescu.

Heliade CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here