De curând, a intrat în rândul pensionarilor, după o viaţă de aviator. A zburat în locuri în care mulţi români pot doar să viseze, şi, cine ştie, spune că ar zbura din nou!

Adrian Valentin Anghelescu este pilot, a lucrat pentru divizia AIRBUS a TAROM şi, de la manşa avionului, a constatat că, dincolo de nori, întotdeauna este soare! Pentru „Jurnal Giurgiuvean”, Adrian Anghelescu a acceptat să ne arate şi cealaltă latură a pilotului, a meseriei nobile de cavaler al cerului.

„E drept, sunt proaspăt pensionar, iar viaţa la sol – am spus-o mereu – este mult mai agitată. Înainte, ştiam că aveam un program bine stabilit, aveam 5 – 6 zile consecutive de zbor, apoi urmau 36 de ore libere în care puteam să vin la Giurgiu, să fac orice lucru plăcut (întâlniri cu prietenii) sau mai puţin plăcut (să mă uit pe proiectele de hotărâri de la Primărie). O zi din viaţa mea decurge ca a oricărui alt român: mă uit ce facturi au mai venit, ce e restant, ce e urgenţă, ce pot plăti în avans!”, spune Adrian Anghelescu.

În momentul în care urcă la manşă, are în mână viaţa a zeci de oameni. Orice om de rând s-ar speria la acest gând, însă piloţii de linie nu au timp pentru aşa ceva. Dacă lui Adrian Anghelescu îi este teamă? Răspunde cu un interviu dat de pilotul de Formula 1, Nikki Lauda, după revenirea sa în Marele Circ după celebrul accident în care a avut arsuri pe mai mult de 80% din suprafaţa corpului: „A fost întrebat dacă nu se teme să urce, din nou, într-un monopost. Atunci, Lauda a întrebat, la rândul lui: – Dumneavoastră cum credeţi că veţi muri? Răspunsul reporterului a fost: – La bătrâneţe, în somn. Iar Lauda a dat o replică celebră: – Şi nu vă temeţi să vă urcaţi în fiecare noapte în pat? Aşa şi în cazul meu…nu mai am timp să mă gândesc la frică, la probleme de acest gen!”, spune Anghelescu.

A fost „infectat” cu microbul zborului de mic, când, copil fiind, visa să „evadeze” din ţară. Mai întâi, a făcut acest lucru cu ajutorul cărţilor, apoi, odată intrat la Institutul Militar de Aviaţie de la Braşov, a avut ocazia să îşi îndeplinească visul: să zboare!

„Este şi zborul un microb…la fel de comun ca orice alt hobby. Ai posibilitatea să ţi-l dezvolţi, să îl transformi în meserie, sau îl poţi inhiba, lăsa pe locul doi, dar în cazul acesta vei avea regretul că nu ai parte de satisfacţie, pentru că mintea ta va fi tot la prima dragoste”, mai spune pilotul giurgiuvean.

Despre evoluţia sa în aviaţie, spune că a fost una extrem de rapidă. În 1993, la terminarea Institutului, nu erau locuri pe piaţa muncii. Mai mult, în penultimul an a fost în pericol să fie dat afară, pentru că venise, deja, Revoluţia, iar cei care fuseseră concediaţi din TAROM din diverse motive fuseseră reangajaţi. În acel moment, a avut o cumpănă: să abandoneze zborul, sau să continue cu aviaţia militară. Dorinţa de zbor fiind mai mare, a ales aviaţia militară. „Am zburat pe MIG 21, dar bine că a fost doar pentru trei luni!”, spune Adrian Anghelescu, zâmbind. La terminarea cursurilor, deşi revenise la aviaţia comercială, s-a trezit că este pilot, dar nu are pe ce să zboare.

„Am venit la Giurgiu, cu gândul de a deveni vameş sau PCTF-ist. Numai că destinul avea alte planuri cu mine, aşa că am găsit un post de pilot la o companie independentă de aviaţie, JARO INTERNATIONAL. Stăteam cu chirie în Bucureşti, şi multă lume m-a muştruluit atunci. Plecam dimineaţa, cu primul tramvai, nu aveam nici echipament, aveam ceva încropit, şi plecam în cursă: Bucureşti – Constanţa – Malmo – Gotteborg – Stockholm – Constanţa – Bucureşti, şi mă întorceam acasă cu ultimul tramvai în garsoniera mea din Tei, unde am stat 15 ani. La momentul acela nu conta că aveam jumătate din salariul mediu pe economie, conta că făceam ce mi-am dorit toată viaţa!”, mai povesteşte Adrian Anghelescu.

Viaţa de pilot nu înseamnă doar cer senin şi zboruri uşoare, ci şi momente grele, de cumpănă, în care poate treci chiar pe lângă moarte. „După ce afli ce păţesc alţii, poate nu te mai gândeşti chiar aşa la faptul că ai trecut printr-o primejdie…important este să rămâi lucid, să ştii ce ai de făcut, să te gândeşti în primul rând la aeronavă, la pasageri, apoi la altele! Am avut, desigur, presentimentul că ceva rău s-ar putea întâmpla, înaintea vreunui zbor…dar apoi realizezi, aşa cum spuneam, că de tine depind multe, şi ajungi să te simţi chiar – şi aici să mă ierte prelaţii – un mic Dumnezeu!”, mai spune pilotul.

Dacă ar fi să repete ceva, probabil că tot zborul ar fi acel ceva, chiar dacă, în cei 30 de ani de activitate, a ratat multe evenimente, cele mai multe fiind sărbătorile, pe care le-a făcut, alături de familie, în mai puţin de jumătate din aceşti ani. Dar rămâne cu amintirea ultimei curse la manşa unui AIRBUS: la revenirea pe Aeroportul Otopeni, din cursa Atena – Bucureşti, se tot gândea dacă este, cu adevărat, ultimul său zbor…pe platforma aeroportului îl aşteptau colegii, mai mult de jumătate din divizie, dar şi pompierii care l-au întâmpinat cu jeturi de apă şi care i-au dat onorul cu toate luminile. Apoi, surpriza colegilor care şi-au întârziat decolările cu 10 – 15 minute pentru a fi alături de Adrian Anghelescu la ultima sa coborâre din avion, din calitatea de pilot, a făcut aproape să îi dea lacrimile. „Dar am văzut 2-3 feţe de birocraţi, care mi-au „tăiat” emoţia. Aşa că am fost bărbat adevărat, şi nu am plâns. Dar cadourile primite…ei, aici, e altă poveste, m-au impresionat, aşa că mă şi obligă să mă gândesc la un chef de retragere!”, zâmbeşte proaspătul pensionar.

De acum, nu va sta deoparte de activitate. În primul rând, spune Adrian Anghelescu, îşi doreşte să continue munca începută în consiliul local, să încerce să schimbe, măcar puţin, mentalitatea de kitsch din urbanism. Apoi, desigur, are proiecte ce implică…zborul!

„Vreau, împreună cu Autoritatea Civilă Aeronautică, în colaborare cu Ministerul Transporturilor, să accesăm un proiect pentru înfiinţarea unei flotile de avioane pentru stingerea şi prevenirea incendiilor şi a altor catastrofe, precum şi un serviciu de pază de coastă. Vecinii bulgari au încercat aşa ceva, dar, pentru că grecii aveau un asemnea program, prin care intreveneau şi pe interiorul Bulgariei, la 300 de kilometri, nu au avut acces la proiect. Structura românească va avea 4 baze, iar munca de implementare a proiectului înseamnă zboruri, călătorii, aşa că nu voi sta departe de fenomenul aviatic”, mai spune pilotul Adrian Anghelescu.

Înainte de a ne despărţi, ne-a mai povestit o întâmplare care i-a rămas întipărită în minte: „Zburam pentru transferul de trupe NATO pe ruta Larnaca – Katmandu, cu două escale, una la Sarjah, şi una la Delhi. Ajuns la Katmandu, având 20 de ore pauză, am închiriat, împreună cu alţi turişti, o cursă, şi am ajuns până la tabăra 2 de alpinism. La întoarcere, am fost păcălit de un individ că găsesc covoare de Buhara foarte ieftine într-o  locaţie, am ajuns acolo, era ceva de genul sălii de sport de la Maiorescu, şi, din puţinii bani pe care îi aveam, mi-am luat un preşuleţ de 50 de centimetri pătraţi, iar la întoarcere am adormit în taxi, după care, în hotel am mai dormit două ore…şi asta a fost experienţa mea în Katmandu, oraşul din care nu am văzut nimic!”, spune, zâmbind, Adrian Anghelescu.  Poveştile de zbor, ar vrea să le strângă, odată, într-o carte. Dar deocamdată este devreme să îşi scrie memoriile, şi, pe de altă parte, nu se decide despre ce să scrie, pentru că, pentru fiecare amintire plăcută, apare una neplăcută din viaţa de pilot de linie, şi invers. Pentru moment, însă, este decis să se concentreze asupra a ceea ce are de făcut. De la sol, va învăţa să privească cerul altfel, ghidându-se, în continuare, după fraza pe care o iubeşte cel mai mult: „Dincolo de nori, ai parte de soare şi îţi lipsesc persoanele fără caracter, de care te loveşti la tot pasul pe pământ!”.

(Anna Lincă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here