Cu puţin timp în urmă, site-ul bacalaureat.edu.ro a publicat primele rezultate ale examenului de bacalaureat – sesiunea iulie 2017.

După susţinerea celor şase probe de examen (limba română – oral, proba de competenţe digitale – oral, limba străină – oral, limba română – scris, disciplina obligatorie a profilului – scris şi disciplina la alegere – scris), procentul de promovabilitate al judeţului nostru se ridică la aproximativ 45%, sensibil egal cu al anilor trecuţi.

Ca un făcut, judeţul nostru se „laudă”, din nou, cu unul dintre ultimele locuri la nivel naţional în ceea ce priveşte promovabilitatea. Din cei 1474 de absolvenţi înscrişi la examen anul acesta (promoţia 2017 şi promoţii anterioare), doar 672 au reuşit să obţină minim media 6, care le asigură calitatea de „admis”. Din păcate, nici un elev nu a obţinut media 10, cea mai mare notă fiind un 9,98 obţinut de Andrei Liviu Lăbău-Cristea, absolvent al Colegiului Naţional „Ion Maiorescu”, profil matematică – informatică. Acesta a obţinut 10 la limba română şi la fizică, şi 9,95 la matematică.

În cifre, situaţia la nivelul judeţului nostru se prezintă astfel: 1.474 de elevi înscrişi, 672 promovaţi, 150 nu s-au prezentat la una sau mai multe probe, şi trei absolvenţi au fost eliminaţi.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here