Piata-Centrala-Giurgiu-inainte-de-sistematizarea-comunistaPuțini dintre giurgiuveni cunosc istoria Halei de carne din Piața Centrală, probabil locul  cel mai accesat de către localnici. Un loc în care s-au format și și-au manifestat harul comercial mai multe generații de negustori … Nolens- volens, Hala  a rămas pentru oricare dintre cei care au intrat în ea, un loc fascinant în care papilele gustative începeau să se desnoade la vederea bucăților de carne aranjate provocator în vitrine. Hala Giurgiu a fost nu numai locul cel mai vizitat de către consumatori, dar și reper de întâlnire pentru cei ce în vremurile gri ale epocii comuniste, se sculau cu noaptea în cap, așezându-se la cozi interminabile pentru a cumpăra o bucățică de carne. Hala a fost ani de-a rândul și o piață preferată de bucureșteni, prin calitatea produselor, dar și prin raportul calitate / preț al cărnii vândute aici.  Hala a fost și rămâne un loc ce a adunat în memoria colectivă a acestei comunități amintiri mai fericite și mai triste, rămânând în continuare principalul reper comercial al locuitorilor acestei urbe. Despre Hală , despre oamenii acesteia vom afla în rândurile de mai jos…de la nea Bebe (Petre Ghe ) Călinescu.

Hala centrală –rodul celei mai înfloritoare perioade a orașului Giurgiu

În 1936 la Giurgiu, se  inaugura o construcție ce avea să devină de referință pentru întreaga noastră comunitate; un  imobil ce îți sărea imediat în ochi prin modernitatea sa . O construcție  realizată  printr-o donație publică din partea mai multor  oameni inimoși pe care îi voi aminti puțin mai târziu. Asta pentru că perioada 1930-1940 a fost una dintre cele mai prolifice din trecutul acestui oraș. O vreme în care o pleiadă de oameni pricepuți și interesați de viitorul acestei așezări au condus destinele urbei. Cu riscul de a mă repeta, precizez faptul că Giurgiu era considerat pe atunci cel mai frumos oraș riveran Dunării, din România, conform unor articole apărute în populara revistă ”Realitatea ilustrată”.

 Cine erau marile personalități ale anilor 1936-1940, în municipiu

 În  1936 , primarul de Vlașca  era  Vasile Kordella, în timp ce prefecți  au fost , pe rând, Anghel Rădulescu (până în luna septembrie) și Gheorghe Geraniu (din luna septembrie), acesta din urmă  după ce îndeplinise multă vreme funcția de  subprefect  pe vremea când Anghel Rădulescu era la rânsul lui  prefect. Nu trebuie omis numele unui alt primar din aceea vreme, N.Pascal despre care nu mai dețin prea multe date. I-aș mai aminti pe dr. Haralambie Borici, pe Vasile Cochinescu , Al. Navrea, Diamond Verziu, Niculae Panțu sau I. Gulian. Oameni care prin eforturile lor  conjugate și donații consistente au ridicat nu numai clădiri destinate comerțului urban, dar au și îmbunătățit în acest fel calitatea activității comerciale din urbe. Nu pot să nu-i amintesc pe cei care au susținut activitatea  Camerei de Comerț din acea perioadă: Mincu Popescu, Petre Vîrbănescu (președinți), frații Ion și Petre Brătan, Florea Petrescu, Ion M. Georgescu, Radu Zăgănescu, Iosif Răcășanu, Ulpiu Stănculescu sau Mitică Popescu , șeful cooperativei Călugăreni.  A fost cu siguranță perioada de aur a orașului, în care s-a înființat la Giurgiu primul Liceu de Pescărie din România. Între 1933 și 1939 orașul nostru este ridicat la gradul de municipiu. În 1935 se construiește Palatul Fluvial Ramadan, cunoscut și ca Gara Portuară Giurgiu. Tot atunci se modernizează Palatul de Justiție și în sfârșit se construiește cea mai modernă și funcțională  Hală din România, aceste ultime două lucrări fiind opera cunoscutului arhitect Liviu Ciulei. Urmând ca în 1939 să mai aibă loc două premiere edilitare: se dă în exploatare Conducta petrolieră Giurgiu- Băicoi și se deschide depozitul din Cioroiu.

Inaugurarea a adunat puhoi de lume

 La inaugurarea Halei Centrale , lume câtă frunză și iarbă… Au luat cuvântul primarul Kordella și prefectul județului Gheorghe Geraniu. Din partea Camerei de Comerț au vorbit Mincu Popescu, I, Vîrbănescu , dar și personalități binecunoscute pe plan local precum profesorii Savin Popescu și Al. Cartojan. Slujba religioasă a fost susținută de un sobor de preoți din  actuala  Catedrală cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Dintre aceștia îi amintesc pe Gheorghe Rădulescu,  Ioan V. Popescu, Diac. Constantin Anuței.

La eveniment un puhoi de oameni bine îmbrăcați, ce ne demonstrează nivelul de trai al localnicilor de atunci , net superior  celui de astăzi. Clădirea noii Hale, concepută după cele mai moderne tehnologii ale vremii, era cochetă, spațioasă, dar mai ales funcțională. Un număr de 20 de boxe  ( câte 10 pe fiecare culoar ) stăteau la dispoziția cumpărătorilor. Hala era dotată cu un sistem modern de răcire și păstrare a cărnii. Din mulțimea adunată în acea zi pentru botezul Halei, nu lipseau măcelarii. Pentru ca nimeni să nu creadă că îi discriminăm îi voi aminti și pe ei, dar acest lucru îl voi face cu o altă ocazie…

 ( A observat, notat și executat Florian TINCU)

 

4 COMENTARII

  1. M-am emotionat foarte tare sa aflu ca cineva isi mai aduce aminte de bunicul meu de suflet, Gheorghe Geraniu. Era un om de o rara noblete, care mi-a insuflat dragostea de oameni si de cultura. Complet atipic pentru peisajul politicii romanesti.

  2. Dintre numele de personalități ale orașului evocate mai sus,doar două îmi sunt cunoscute: primarul Vasile Cochinescu și profesorul Savin Popescu.Despre venerabilul Savin Popescu am mai scris diferite amintiri și aprecieri,este Profesorul de Fizică din clasa a VIII-a de la”Ion Maiorescu”,un model Dascăl și Pedagog care mi-a stârnit admirația și dorința de a îmbrățișa aceeași profesie peste ani …Dar și numele de Cochinescu îmi este foarte cunoscut,asa o chema pe profesoara de Lb.Română din clasa a V-a de la Școala nr.4 de pe str.N.Gogol.Era o adevărată lady de vreo 50 de ani,din când în când venea pe la școală și mama sa,o doamnă cam la 80 de ani,ambele erau foarte elegante,purtau ținute sobre,cu croială specifică perioadei interbelice.Stăteau la catedră și vorbeau pe franțuzește,din când în când se mai uitau la noi,apoi reduceau glasul și își apropiau capetele,dar nu puteau prea mult,fiindcă ambele purtau pălării cu boruri largi,prinse în agrafe cu ace lungi.Mai târziu am aflat că erau urmașele unei familii de profesoare de Lb.Română și Franceză,care întemeiaseră primul liceu particular din Giurgiu,numit Institutul de fete „Regina Maria”,care a funcționat în perioada 1914-1948.Sediul școlii era o clădire din proprietatea familiei,actualul sediu al Inspectoratului Școlar Județean.

  3. Mama mea era din Giurgiu, bunicii bineinteles. Bunicul meu era doctor, cand eram copil cred ca era deja pensionar, lucrase la Spitalul din Giurgiu, cel de pe soseaua Bucuresti – Giurgiu, nu stiu cum se numeste. Copilaria mea, de la cativa ani, 1-2 pana la inceperea scolii, mi-am petrecut-o la Giurgiu. In Bucuresti veneam cand incepea scoala si ma intorceam la Giurgiu in fiec
    are vacanta, mica, mare, de primavara, de iarna, nu conta. Toti prietenii mei erau in Giurgiu. Mi se parea cel mai frumos oras din lume, si chiar era. Am apucat pentru scurt timp „Farfuria”, cine stie, stie ce vreau sa spun. Apoi, am apucat plimbarile pe strada de la Alei pana la ceas pe trotuarul din dreapta si invers pe trotuarul din stanga. Am apucat cladirea „telefoanelor” de unde bunicii mei ii sunau la Bucuresti pe parinti. Am apucat strada Garii, care la capatul dinspre centru era altfel, acolo era o cofetarie extraordinara si un atelier foto. Am numai amintiri frumoase din acest oras. Aveam un unchi, o matusa si o verisoara. Matusa si verisoara sunt si acum acolo. Iarna, bunicul meu care avea o iapa, Stela, o inhama si lega de ea 10 – 15 sanii cu copii si ne plimba prin tot orasul cu sania. Sunt amintiri frumoase ale unor vremuri trecute, care nu se vor mai intoarce niciodata. Din pacate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here