După ce preț de câteva săptămâni ați aflat cât de vie era viața artistică a acestui oraș, spectacolele de revistă devenind vedete preferate  ale publicului, iată-ne revenind la câteva din locurile preferate de giurgiuveni , mai ales  la sfârșit de săptămână…  Deși amintită în treacăt într-un alt episod, berăria ”Carul cu Bere” a deschis gazdei rubricii noastre, Bebe Ghe. Călinescu,  rănile dulci ale amintirilor , mai ales că locanta a fost implicată puternic în trecutul familiei Călinescu…

alu-giurgiu-strada-oct

 Foto : Strada pe care se afla vestita berărie giurgiuveană…

 

Carul cu bere era o berărie amplasată în centrul oraşului, în  Piaţa Regele Carol I. Proprietar era Mitică Ruse, fiul lui Ghiţă Ruse un celebru  negustor cunoscut încă dinainte de 1900…Ruse  a mai  avut o cârciumă pe Bulevard (interior negru) şi o prăvălie pe str. Comerţului în Piaţa Centrală. Ghiţă Ruse a avut 5 copii,  trei  băieţi şi două  fete, pe Alexandrina (Didina) şi Dobriţa (Biţa).

Dobriţa a fost bunica mea din partea tatălui fiind căsătorită  cu Toma Călinescu, cârciumar. Dintre băieţi, Mitică se ocupa cu cârciuma, în timp ce Alexandru era ”misit” de case ( n.red.- agent imobiliar).  Marin, al treilea flăcău, era plutonier major la regimentul 5 Dorobanţi. După moartea lui Ghiţă Ruse , tatăl lor şi respectiv străbunicul meu, băieţii au vândut cârciuma unuia care tocmai venise la Giurgiu cu ocazia construcţiei Fabrici de Zahăr ”Danubiana”, un individ pe nume Steffi.

Mitică a deschis atunci chiar  în centrul municipiului un birt pe care l-a transformat ulterior în berăria ”Carul cu bere”. 

De ce era preferată cârciuma unchiului Mitică

În perioada anilor 1912 – 1916, când în Giurgiu au pătruns trupele franceze,  berăria a început să meargă din plin. În lipsă de altceva  ofiţerii francezi mergeau aproape zilnic la cârciumăși la…femei .Cârciumile preferate de ei erau ”Carul cu bere” şi ”Bodega Helveţiană” a lui Mitică Teaşcă, un local  amplasat la rândul lui  tot în centrul orașului.

Din vremea aceea îmi aduc aminte că cei trei fraţi Ruse şi cumnatul lor, Toma Călinescu, au fost extrem de uniți până la începutul celui de-al doilea război mondial. În  anii 1940,  ”Carul cu bere” era locul de întâlnire al fruntaşilor liberali locali, deoarece atât Mitică Ruse cât şi fraţii săi făceau partea din staff-ul lor.

Localul , în afara sălii de servire , mai avea și un spaţiu amenajat în curte, unde  pe timpul verii, consumatorii veneau să bea bere rece și să se răcorească. Asta pentru că localul era în așa fel aşezat încât  vara, după ora 14.00,  intra într-un  con de umbră extrem de căutat de către clienți…

În fotografiile  alăturate apar mai întâi Mitică Ruse, fraţii Alexandru, Marin şi cumnatul lui Ruse, Toma Călinescu,  în campania din 1914,  iar apoi familia Ioan Ionescu cu soţia sa Petra, fiul Paul şi cumnata acestuia Victoria Islan.  Ultimii doi din dreapta sunt  Mateescu Nicolae Ion cu soţia sa, Florica.

Domnul Ionescu era Şeful Direcţiei Navigaţiei Fluviale Giurgiu în timp ce  Mateescu era negustor de produse textile la o prăvălie pe strada Gării. 

Când ți-e sete, bea bere Bragadiru! 

În imaginea din curtea berăriei, undeva   în centrul fotografiei , pe fundal, se pot vedea  Ioan Ionescu şi soţia acestuia , cu spatele spre obiectiv și cu capul puţin întors…

Pe peretele de fundal era  scris cu litere de-o șchioapă și în culoarea vişiniu:  „Când ţi-e sete, bea bere Bragadiru!” Nu întâmplător apărea această reclamă…Veți vedea în rândurile de mai jos care îi era secretul…

În partea dreaptă, sus, la intrarea în curte se văd Turnul Bătrânului nostru Ceasornic şi clădirea Băncii Urbane. Erau locuri în care mergeam foarte des cu mătuşa Miţa, soţia  unchiului  Mitică Ruse, care avea o slăbiciune deosebită pentru mine. Mă iubea foarte mult …îi plăcea că vorbeam  poetic…

Veneam cu mătușa şi mâncam pateuri cu brânză calde, din cele care se serveau  la local nicidecum făcute special pentru mine,  şi beam limonadă din niște sticle care se închideau cu dop de sticlă , rotund și care țineau conținutul ca să nu se trezească. Eram fascinat de localul unchiului și de fiecare dată așteptam cu nerăbdare ca mătușa Mița, ca într-un ritual, să mă ducă iarăși acolo…

 Berărie- stație de autobuz!?

 Când a început războiul, era în 1940, când unchiul Mitică a fost sfătuit de fiul său, judecătorul Haralambie Ruse,  să vândă tot, căci  vremurile erau tulburi,  iar el îmbătrânise şi nu mai avea rost să se zbată atâta.

La început unchiul Mitică nu a vrut să vândă , dar în cele din urmă a cedat…Localul a fost  preluat de un negustor pe nume Gogu Gheţa , poreclit Bismark, care a transformat mai apoi berăria în birt şi mai târziu în …staţie de autobuze!

Bismark avea două autobuze care făceau curse de pasageri pe ruta Giurgiu – Bujoru. Oamenii care așteptau cursa puteau să servească masa la el şi chiar să bea ceva.  Asta se întâmpla atât înainte ca autobuzele să plece în cursă  , dar și când se întorceau… 

Berea Bragadiru cot la cot cu berea… nemțească!

 La ”Carul cu Bere” nu se servea niciodată însă mâncare gătită sau garnituri sofisticate.  În schimb aici puteai comanda minuturi:  crochete cu caşcaval, caşcaval pane, caşcaval la capac, ouă ochiuri, omletă, și câte și mai câte…În permanenţă aici găseai pateuri mici și proaspete, sau plăcite calde cu brânză, cu  carne sau cu ciuperci.

Și tot aici puteai comanda la orice oră alune prăjite, de pădure sau de pământ (alune americane) care se preparau pe loc şi se serveau calde, în timp ce savurai berea la halbă cu gulerul de două degete. Era  mai mare plăcerea…

Patronul Berăriei,  Ruse,  era unul din reprezentanţii Fabrici de Bere Bragadiru..Ați înțeles acum de unde reclama cu berea de Bragadiru!  Berea proprie  nu lipsea niciodată din unitate, dar pe lângă aceasta se mai servea şi berea ”made in Germany” care în perioada aceea , ca și astăzi se fabrica și pe  la noi.

Carnea de toate felurile sfârâia de dimineaţă până seara pe grătare . După cum se observă şi în fotografii,  clientela era una selectă, de aceea cei ce serveau la mese, trebuiau să fie atenți cu clienții și cu bunele maniere, altfel riscau să rămână fără ciubuc! 

Viața familiei Mitică Ruse, un ”vals” dansat mereu cu plăcere 

În afara berăriei Mitică Ruse se mai ocupa și cu comerţul de cereale, iar pe lângă asta mai  avea și două cariere de piatră de care se ocupa fratele său Marin.

Familia Ruse, ducea o viaţă liniştită şi prosperă. Fiecare dintre membrii acesteia câștiga în funcție de cât muncea. Nimeni nu dădea însă pe răscoale… exista timp pentru fiecare lucru… Destul pentru muncă, suficient  însă  şi pentru distracţie. Viața curgea ca un vals (la modă pe atunci) , pe care cu toții îl dansau cu plăcere fără să se plictisească vreodată…

Oamenii nu erau tentați, ca astăzi , de mașini sau de ridicarea unei vile…Trăiau cu intensitate fiecare clipă. Nu lăsau nicio zi să treacă pe lângă ei. Nimeni nu ducea cu ochii ceva ce ar fi dorit să guste , să aibă…Negustorii practicau la rândul lor  preţuri pe măsura calităţii şi a modului de servire,  de aceea negustoria mergea ca pe aţă…

Deși Giurgiu era doar un târgușor în comparație cu alte orașe ale țării lumea era educată, oamenii aveau o mare doză de bun simţ  pe care generațiile următoare au dovedit că au pierdut-o,  în mare parte… De ce spun asta?  Vă voi povesti  câteva aspecte relevante în acest sens și probabil veți înțelege…Dar până atunci vă spun Pa! şi nu uitaţi că vă iubesc! 

( A potrivit din fugă, Florian TINCU)

 

 

2 COMENTARII

  1. Vă mulțumim pt aceste pasaje frumoase, pe care ni le relatați ,este ceva frumos,pentru noi care nu cunoaștem aceste detalii din Giurgiul de altădată,vă mulțumim și vă așteptăm cu alte relatări!!

  2. Sunt sigur ca in perioada la care se refera autorul amintirilor,Beraria din Giurgiu ,cu acelasi nume pe care il purta si inca il mai poarta celebra Berarie „Caru’ cu Bere”din Bucuresti,era un local curat si cochet,ca si lumea care il frecventa,respectiv acele berarii din „Momentele si Schitele”lui Caragiale,din care chiar el in persoana avea una in Gara din Buzau.Dar si Gara din Giurgiu avea o berarie in incinta prin anii ’50-’60,iar dupa desfiintarea acesteia,calatorii care voiau sa se cinsteasca inainte de plecarea trenului se duceau la Restaurantul „Rapid”din apropiere,tocmai bine sa se ia la un pahar de vorba si sa piarda trenul.Mai era (mai este?) o berarie pe str.Garii,pe stanga ,mergand spre Turn,inainte de coltul cu „V.Alecsandri.(Era acolo si o Farmacie,in fata careia se afla un lustragiu,probabil din familia Baboi).Dupa numarul de biciclete parcate in fata berariei iti dadeai seama ca era plina ochi,iar cand usa era intredeschisa razbatea pana in strada o harmalaie de nedescris si ieseau valatuci de fum de tigari,de parca se lasa o ceata deasa s-o tai cu cutitul.Si totusi,singura berarie din Giurgiu in care am intrat vreoodata era o gradina de vara din Parcul Alei.Tocmai incheiasem o etapa importanta din viata,iesisem pe leafa,si mi-am invitat cei trei frati sa-i cinstesc cu o bere.Fratele cel mare a ales „locatia”,si tot el a comandat o lada de bere Pilsen,era 23 August si orasul plin de lume.A fost cea mai buna bere din care am baut vreodata,mai ales ca dupa un timp au venit si doi fosti colegi de la „Maiorescu”,tocmai deveniti ingineri…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here