Astăzi a avut loc a doua probă scrisă (proba obligatorie a profilului) la examenul de Bacalaureat, sesiunea 2018.

Conform informaţiilor transmise de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, la această probă (matematică sau istorie) s-au înscris, în total, un număr de 1.256 de candidaţi (411 la istorie şi 845 la matematică). Dintre aceştia, aproape zece procente (151) au preferat să nu se mai prezinte, decât să devină „vedete” cu lucrările lor.

Nu au lipsit nici evenimentele, doi candidaţi fiind eliminaţi din examen pentru că au fost găsite, asupra lor, telefoane mobile, lucru interzis de regulamentul de desfăşurare al examenului de Bacalaureat.

Următoarea probă scrisă (ultima, de altfel) este proba la alegere a profilului şi specializării, şi se va desfăşura joi, 28 iunie.

Afişarea primelor rezultate la Bacalaureat 2018, pentru probele scrise, se va face pe 4 iulie (până la ora 12:00). În aceeaşi zi, candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute pot depune contestaţii (orele 12:00 – 16:00).

Între 5 şi 8 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce rezultatele finale la Bac 2018 este sunt anunţate pe 9 iulie.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.