Procurorii DIICOT au reţinut, în perioada 15-23 septembrie, 13 persoane şi au identificat 37 de victime ale faptelor grupărilor de crimă organizată, în cadrul operaţiunii internaţionale „Arhimede”, în care s-au făcut 19 percheziţii în România şi au fost puse în executare 61 de mandate, printre punctele de control frontieră vizate aflându-se și cel de la Giurgiu.

Poliţiştii români, sprijiniţi de specialiştii şi de ofiţerii de legătură din cadrul Europol, au acţionat în zona aeroportului internaţional „Henri Coandă”, în punctele de trecere a frontierei (Calafat, Vama Veche, Giurgiu, Negru Vodă, Borş, Nădlac şi Sighet), precum şi în diferite zone „specifice”. Locurile în care au fost organizate acţiunile au fost identificate prin coroborarea evaluării Uniunii Europene despre ameninţarea pe care o reprezintă criminalitatea gravă şi organizată cu rapoartele Statelor Membre UE şi cu informaţiile din baza de date a Europol. În ceea ce priveşte zonele de criminalitate EMPACT „Synthetic Drugs” şi „Cocaine and Heroin” („droguri sintetice” şi „cocaină şi heroină”), poliţiştii români, sprijiniţi de poliţiştii de frontieră, au acţionat în zona aeroportului internaţional „Henri Coandă” şi în punctele de trecere a frontierei din localităţile Calafat, Vama Veche, Negru Vodă și , Giurgiu.

Astfel, au fost verificate 157 de persoane, precum şi mai multe colete ce urmau să ajungă în China şi în Statele Unite ale Americii. Au fost descoperite patru kilograme de substanţe interzise (posibil anabolizante, steroizi, psiho-active) şi jumătate de kilogram de pastile suspecte, care au fost confiscate şi trimise laboratoarelor de specialitate, în vederea unei analize de specialitate.  Totodată, Poliţia Română a organizat activităţi specifice şi pe linia zonei de criminalitate EMPACT „Illicit Firearms Trafficking” (trafic de arme), în punctele de trecere a frontierei din localităţile Calafat, Borş, Nădlac şi Sighet, în cadrul cărora au fost verificate 4.270 de persoane şi 3.110 de autovehicule. În cadrul activităţilor desfăşurate, specialiştii Poliţiei Române au efectuat permanent schimb de date şi informaţii cu autorităţile de aplicare a legii din celelalte state participante, cu partenerii internaţionali şi cu Europol, beneficiind de rapoarte analitice întocmite în timp real de specialiştii Europol.

Operaţiunea „Arhimede” s-a concentrat prioritar pe cele 9 zone de criminalitate prevăzute în EMPACT (European multidisciplinary platform against criminal threats) – platforma europeană multidisciplinară împotriva ameninţărilor infracţionale. Ca membru Europol, România ia parte, alături de alte state europene, la lupta împotriva tuturor formelor grave de criminalitate internaţională şi de terorism, contribuind activ la identificarea şi urmărirea celor mai periculoase reţele infracţionale şi teroriste de pe continent.

Peste 1.000 de arestări au fost realizate în Europa şi 30 de copii români au fost salvaţi dintr-o reţea de trafic de persoane, într-o operaţiune fără precedent care a vizat diverse sectoare ale crimei organizate, a anunţat, miercuri, Oficiul European de Poliţie, Europol, citat de AFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.