Detalii incredibile ies la iveală în cazul infectărilor cu COVID 19 din căminul de bătrâni de la Oncești.

Surse din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Giurgiu ne-au precizat că, înaintea apariției primului caz confirmat, angajați ai DSP Giurgiu ar fi făcut mai multe controale la Centrul pentru persoane vârstnice din Oncești. De la controalele cu pricina (unele dintre ele efectuate chiar împreună cu cei de la DSVSA Giurgiu, cea mai gravă „abatere” constatată fiind lipsa inscripționării unor chiuvete, enigmă neelucidată nici la acest moment, deși reprezentanții redacției noastre au transmis solicitări pentru lămurirea acestui aspect), au trecut…fix 14 zile până la apariția primelor cazuri pozitive la căminul de bătrâni.

Controlul celor de la DSP Giurgiu a fost făcut pe data de 13 iulie, iar pe data de 25 au apărut primele persoane cu simptome…Nu se exclude nici ipoteza pacientului zero, infirmiera despre care am vorbit…Dar culmea este că alți doi salariați ai centrului, care nu au avut niciun fel de contact cu infirmiera respectivă, dar care au fost prezenți în centru la data controlului, au fost, și ei, confirmați pozitiv COVID 19…”, declarau, pentru „Jurnal giurgiuvean”, surse din cadrul DGASPC Giurgiu.

(Jurnal)