După aproape o săptămână în care, în fiecare dimineață, avionul care împrăștia soluții împotriva țânțarilor se făcea auzit deasupra orașului, acțiunea derulată de Giurgiu Servicii Publice SA a luat sfârșit.

images

După cum ne declara directorul GSP SA, Adrian Răcaru, acțiunea a fost finalizată la sfârșitul săptămânii trecute și, cel puțin pentru moment, nu se va mai face o acțiune de acest gen. „Vom interveni numai în cazul în care situația din teren o va cere, și atunci, cel mai probabil, vom veni cu dezinsecție la sol. Sperăm să nu avem probleme, pentru că am folosit soluția insecticid într-o concentrație ceva mai mare decât anunțasem inițial, tocmai în ideea exterminării țânțarilor”, ne mai spunea Adrian Răcaru. În aceste condiții, în aceste zile angajații GSP SA acționează, în primul rând, pe curățenie (măturat stradal, dar și întreținerea zonei unde, și anul acesta, se desfășoară Bâlciul de Sfânta Maria), dar și pe mentenanța iluminatului public. 

iluminat_public_ok

„Aici, la iluminat, avem ceva mai mult de lucru, la problemele care ne-au fost semnalate intervenind mai mulți factori: condițiile meteo, vârsta instalațiilor și, de ce să nu recunoaștem, în multe dintre cazuri chiar și lipsa de bun simț a unor concetățeni, care confundă iluminatul public cu niște ținte de tir!”, ne mai preciza directorul GSP SA, Adrian Răcaru. 

(Jurnal)

 

1 COMENTARIU

  1. Cum ati marit concentratia insecticidului d-le Racaru ? Ati bagat mai mult HIDROGEN sau OXIGEN in apa cu care ati stropit din avion orasul ? Iesiti in oras seara sau uitati-va la sita de la ferestre si veti constata ca nu ati exterminat nici un tantar.
    Cat priveste concentrarea pe maturatul strazilor, sunteti la emisiunea ,, MILITENII SPUN LUCRURI TRAZNITE” Domnule Racaru faceti parte din categoria NESIMTITILOR, care au iesit la pensie din politie (cuantumul ei probabil intre 8000 lei si 10000 lei) si primarul Barbu, va angajat urgent in administratia publica (adica tot la stat) pe o functie de director cu un salariu de la stat (in cuantum de 6000 – 8000 lei).
    Sa-ti fie rusine

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here