Un document care nu este public al Ministerului Fondurilor Europene a fost scos la iveală în conferinţa de presă a liberalilor giurgiuveni de către secretarul general al organizaţiei judeţene, Costel Dumitru. Este vorba, conform spuselor acestuia, despre o statistică referitoare la gradul de absorbţie al banilor europeni, de către România, pe exerciţiul financiar 2014 – 2020.

„Situaţia este dramatică, dacă nu tragică. Dacă privim la rata de absorbţie, avem senzaţia că nici nu suntem ţară membră a Uniunii Europene. Să luăm, de exemplu, cele câteva mari programe operaţionale, unde sunt fonduri puse la dispoziţia ţării noastre. Pe Programul Operaţional Regional, din 6,6 miliarde de euro, atraşi 24 de milioane, ceea ce înseamnă 0,35%. Pe POR Infrastructură Mare, unde se pot atrage fonduri pentru reţelele de apă şi canalizare, din 9,4 miliarde, atraşi 858 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 9,11%. Pe POR Competitivitate, din 1,3 miliarde de euro, am atras 59 de milioane – 4,45%; pe Capacitate Administrativă, din 553 de milioane, atraşi 20 de milioane, un procent de 3,74%; pe Pescuit – Afaceri Maritime, din 168 de milioane, am atras doar 9 milioane, adică 5,81%. Dar dezastrul abia acum urmează: pe Capital Uman, din cele 4,3 miliarde de euro puse la dispoziţie, România a atras 0 euro, ceea ce înseamnă…0%! Mai avem doar doi ani din acest exerciţiu financiar, şi, cu doar 5% media atragerii de fonduri, nu cred că vom ajunge prea departe!”, a mai spus secretarul general al liberalilor giurgiuveni.

Statistica prezentată în conferinţa de presă de vineri, 13 aprilie, nu este afişată pe site-ul Ministerului, documentul având, din câte se pare, statut de document cu circuit închis.

(Jurnal)