Conflictul creat de recenta hotărâre privind modernizarea Pieţei Centrale ţine, în continuare, capul de afiş al discuţiilor giurgiuvenilor. Practic, toţi cei nemulţumiţi de această decizie spun că, de fapt, ar putea fi vorba doar despre o greşeală de redactare a respectivei hotărâri, atât reprezentanţii agenţilor economici din Piaţă, cât şi consilierii locali care au votat împotriva acestei decizii fiind de acord că, dacă în textul hotărârii se modifică exprimarea de ”spaţiu comercial” în ”piaţă agroalimentară” nu ar mai exista nicio problemă, pentru că, astfel, ar apărea certitudinea că acea piaţă şi-ar continua funcţionarea ca piaţă agro-alimenatră, şi cu ca supermarket. Pe de altă parte, într-o intervenţie din emisiunea ”Ce-ar mai fi de spus”, unul din reprezentanţii Primăriei a recunoscut că ar putea fi vorba doar despre o ”greşeală de exprimare” în textul hotărârii cu pricina. Rămâne de văzut dacă, până la urmă, acea hotărâre va fi revocată sau modificată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here