Cu siguranță unul dintre cele mai longevive subiecte din  presa locală  este cel al conflictului apărut între liderii PSD Giurgiu și aripa oponentă a formațiunii, reprezentată de Răzvan Cuc. Conform sintagmei nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, fostul președinte al social democraților giurgiuveni, senatorul  Niculae Bădălău, se vede  tot mai des maculat  tocmai de cel propus chiar de el pe funcția de ministru al Transporturilor.  Asta conform principiului : ”Dacă vrei să știi despre un om , cine este, dă-i o funcție de conducere!”

Cuc nu poate ierta faptul că la momentul demiterii sale, al doilea om în partid la acea oră, este vorba despre Niculae  Bădălău, s-a resemnat ,  în loc să se fi  târât în fața lui Liviu Dragnea cerându-i : ”- Mărite, nu pe ăsta…Pe ăsta lasă-l pe funcție!”  De atunci Răzvan nu poate să uite, dar mai ales să ierte…Iată de unde se trage  disprețul cu care îi tratează  Cuc,  astăzi, pe cei care l-au urcat  în elevatorul ascensiunii politice. Iată și de ce aceștia din urmă îl învinuiesc pe deputat de lipsă de caracter. Omul are mai multe caractere – spunea Iorga: unul pe care-l crede el, unul pe care i-l dă publicul și cel adevărat!  În cazul lui Răzvan Cuc , nu există decât unul : cel născocit de el în favoarea propriului său EU!

Primul care i-a reproșat această carență a fost,  după cum susțin unii dintre colegii săi de partid, însuși președintele partidului al cărui membru este: Liviu Dragnea, în ședința CEX, la momentul demiterii lui Cuc din funcția de ministru.

Cu siguranță mulți doresc să știe ce îi reproșează lui Răzvan Cuc, conducerea PSD Giurgiu?  În primul rând lipsa de bărbăție a acestuia. ”Dacă  nu-ți convin niște lucruri, hai să stăm de vorbă frate , în mod democratic, în plenul ședințelor , împreună cu colegii…”   spun liderii  acestui partid, când sunt întrebați despre acest conflict.    Dar după cum  observăm cu toții  deputatul Răzvan Cuc nu vrea discuții pe față, la lumina zilei…Nu prin puterea argumentelor dorește el să convingă,  ci folosindu-se de tehnicile manipulării.  Iată de ce lui Cuc i se mai reproșează că fabrică și răspândește știri false, folosindu-se de numele unor grei ai partidului, sperând  probabil că în acest mod, îi va convinge pe primarii din județ ( cei ce dețin adevărata forță într-un partid),  să îl susțină în demersurile sale.  

Sunt destui colegi de partid care  declară că au probe prin care pot dovedi că Răzvan Cuc bate săptămânal pe la ușile primarilor de comune din județ cerându-le să susțină candidatul preferat de el, pe funcția de prefect, rămasă vacantă după demiterea Laviniei Crișu.  Deputatul giurgiuvean, cu școala de partid absolvită  în debaraua OTV-ului ,   încurcă  însă uneori basmele  despre relația sa de prietenie, ba cu Niculae Bădălău , ba cu Liviu Dragnea, încât  oamenii nu mai știu ce să creadă…

Din relatările câtorva membri din interiorul partidului am aflat și că Răzvan a ajuns până acolo încât  pune presiune asupra primarilor mai ”slabi de înger” spunându-le că cei ce nu-l vor ajuta în demersurile sale de a instala prefectul dorit de el, vor intra în obiectivul liderilor de la Centru.  Că cei ce nu-l vor sprijini  vor primi bani mai puțini de la Guvern , blocându-li-se proiectele…

Dintr-o altă relatare aflăm că  acesta  ar fi fost în stare să jure primarilor cu care a stat de vorbă că însuși senatorul Bădălău i-ar  susține  eforturile de a impune în fruntea Prefecturii omul dorit…

Să îmi fie iertată impietatea,  dar după mine , Răzvan Cuc, îiaduce   mai mult deservicii celui  căruia pretinde că  îi  face lobby pentru  această funcție.  Cel recomandat este  un personaj pe care eu chiar îl respect ,  cu suficientă experiență politică pentru a se recomanda singur și  nicidecum  de către un politician   care nu s-a evidențiat cu nimic până acum, mai ales  cât a fost ministru al Transporturilor, ci doar poate prin aroganța cu care își trata subordonații …

Să-i mai reamintesc deputatului Cuc și modul în care, câtă vreme  s-a lăfăit pe această funcție, a sfidat aproape total presa locală, cea care îl ajutase cu doar puțin timp în urmă să acceadă în funcția de deputat?  Dar ce vreți, destinul conduce jumătate din viața unui om. Pe cealaltă o conduce caracterul! Și cum să-i ceri omului ce n-are…

 Cu aceeași infatuare, greu măsurabilă, Răzvan Cuc crede probabil  că numele său poate reprezenta o garanție pentru cei cu care intră în contact,  deși , așa cum arătam,  nu se poate lăuda până astăzi cu nicio realizare notabilă. Ar fi avut  șansa de a se face remarcat,  cu Podul de la Grădiștea… Șansa i-am oferit-o tot noi, presa…În zadar însă.  După ce a mimat  câteva intenții bune despre acest proiect,  totul a eșuat , lamentabil.

Totodată mai trebuie înțeles că Răzvan Cuc nu vrea să impună ca prefect omul pe care-l recomandă, pentru că ar crede în capacitatea acestuia. Nuuuu! Nicidecum… ci doar pentru că în acest fel speră ca, în eventualitatea în care acesta ar fi instalat ca prefect ,  va avea de partea sa un partener de temut care să-i asigure puterea pe care și-o dorește cu orice preț. Nu pentru omul acesta  face el toate aceste eforturi, ci pentru EL însuși! Fiți siguri de asta…

Faptul că pe de-o parte simulează o relație caldă cu Niculae Bădălău ( ne place sau nu, la acest moment, senatorul giurgiuvean  este cel mai puternic politician al județului), iar pe de altă parte sugerează faptul că senatorul ar fi   un fel de Brutus permanent obsedat de ”asasinarea”… politică  a  lui Liviu Dragnea, cred că spune totul despre caracterul bipolar al politicianului Răzvan Cuc.   

Cu sinceritate vă declar că am  stat multă vreme departe de acest  subiect, ezitând să îmi dau cu părerea ,  considerând că nu este deontologic să vorbești despre ” familia” altuia , să judeci și să dai sentințe atâta timp cât nu faci parte nici măcar dintre rudele îndepărtate ale acesteia. Dar nu pot să nu constat că  Răzvan Cuc,  în spatele unei ”silenzio stampa”  afișată cu ostentație, nu contenește să își calibreze , ceas de ceas, armele răfuielilor personale.

În ciuda deselor sale  răbufniri,  deputatul nu  are însă curajul de a  organiza  o conferință de  presă în care să își explice comportamentul  ostil față de liderii PSD Giurgiu, evitând pe cât posibil să își manifeste disprețul față de șefii săi ierarhici.  El continuă să aștepte în tăcere un miracol venit de la Centru, pe filiera Liviu Dragnea – Dăncilă… Căci pe Cuc  cuvintele îl sperie! Asta poate și pentru că Răzvan Cuc, deși poate folosi orice limbaj doreşte, niciodată  însă nu va putea  spune altceva decât ceea ce este! Acesta   nu este altceva decât ”Blestemul disprețului , Blestemul Puterii !”

 

Una peste alta, așa cum constata recent cineva, apropos de obârșia  profesională a deputatului , cred că la acest moment Răzvan Cuc este  cel mai iscusit brutar (de cabale) din politica giurgiuveană.

Florian Tincu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.