646x404 Foto: Mormântul ale cărui minuni a declanșat o adevărată isterie în rândul oamenilor, dar și suspiciuni în legătură cu cei care doresc să folosească acest simbol ca pe o afacere… 

Deputatul PSRO de Giurgiu, Liliana Ciobanu, s-a adresat printr-o interpelare parlamentară  Secretarului de Stat al Secretariatului de Stat pentru Culte, Victor Opaschi, cărându-i  oficial să dispună o anchetă  care să stabilească  destinaţia sumelor de bani care se colectează la Mănăstirea Prislop.

 Dar iată comunicatul de presă pe care l-am primit din partea Biroului de Presă al deputatului PSRO de Giurgiu, Liliana Ciobanu, la data de 16 septembrie 2015 :

Într-una din cărţile Sfântului Ardealului, aşa cum este numit Părintele Arsenie Boca, învăţăturile sale ne îndrumă despre ceea ce înseamnă un bun creştin. Aşa aflăm viziunea marelui duhovnic cu privire la cumpătările vieţii creştine, dar şi despre anumite precepte care ar trebui să stea la baza ortodoxismului, mai exact a Bisericii Ortodoxe Române. Între altele, Arsenie Boca ne învaţă că Dumnezeu nu are nevoie de bani, dar şi cum să ne purtăm în lăcaşele de cult, despre smerenie, bună cuviinţă, înţelepciune, etc..”, a punctat parlamentarul giurgiuvean. „Din nefericire, a continuat Liliana Ciobanu, toate aceste învăţăminte din care fiecare creştin ar trebui să se aleagă cel puţin cu mai multă umilinţă şi cumpătare, sunt călcate efectiv în picioare tocmai la locul de pelerinaj care poartă efigia marelui preot, Mănăstirea Prislop, din judeţul Hunedoara. Faptul că, în ultimii ani, tot românul îşi doreşte să ajungă în acest loc sfânt, devenit un fenomen social de masă nemaiîntâlnit de la minunea de la Maglavit încoace, a transformat sfântul locaş şi zonele adiacente acestuia într-un spaţiu cu accente vădit comerciale, un fel de piaţă publică cu aer de iarmaroc, care, cu siguranţă nu ar fi pe placul marelui dispărut.De la faptul că trebuie să parcurgi câţiva kilometri pe jos, la parcarea cu plată insuficientă numărului maşinilor şi autobuzelor, la chioşcurile în care se vând obiecte mai mult sau mai puţin bisericeşti, la cuferele în care se adună bani pentru pomelnice şi la timpul limitat, la doar un minut, în care poţi să zăboveşti lângă sfântul mormânt (păzit de bodyguarzi!!!), trecând peste înghesuiala din micuţa biserică şi peste lipsa unor feţe bisericeşti de la care să primeşti o îndrumare, o informaţie sau o vorbă bună, toate acestea te duc cu gândul la un fel de mică industrie inventată cu bună ştiinţă pentru ca anumite persoane, sau poate chiar grupuri de interese organizate, să facă bani de pe urma acestui obicei la modă!

       Deputatul PSRO Giurgiu i-a transmis totodată secretarului de stat pentru Culte că:  La Prislop vin mai ales oameni sărmani, copleşiţi de grijile vieţii şi traiul greu, care îşi caută cu disperare şi speranţă ajutorul. Există estimări care arată că sunt cel puţin 5.000 de pelerini zilnic, iar anul trecut Mănăstirea a fost vizitată de circa 800.000 de credincioşi. Unii dintre ei sunt aduşi aici pe braţe de familiile lor, disperate să se roage la mormântul părintelui. Astfel, sunt donate zilnic sume importante, care trebuie gestionate de cineva”, iar întrebarea legitimă a românilor este „cine gestionează aceste sume, şi unde ajung aceşti bani, deloc puţini?…Ceea ce vreau eu să semnalez public, inclusiv Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, este faptul că în urma acestei mici industrii create pe fondul emoţional al românilor în faţa deja instauratului „brand” Arsenie Boca se adună foarte mulţi bani, despre a căror folosinţă nu se ştie absolut nimic. Consider, cu tot respectul de bun creştin, că nu este prea ortodox ca anumiţi oameni, grupări sau chiar instituţii să intre în posesia banilor donaţi la Mănăstirea Prislop de bieţi nevinovaţi, mulţi dintre ei bolnavi şi săraci, care, făcând milostenie şi donaţii, cred că se vor vindeca, mântui sau vor fi iertaţi de păcate! În acest context, în numele a mai multor români care mi-au semnalat că evenimentele de la Prislop nu ar fi tocmai în regulă, cred că statul român, care finanţează cultele religioase, inclusiv Biserica Ortodoxă, ar trebui să demareze o verificare a destinaţiei sumelor de bani care se adună acolo!

În finalul scrisorii deputatul solicită express: Având în vedere aspectele prezentate, vă întreb respectuos, domnule secretar de stat, în ce mod poate interveni Secretariatul de Stat pentru Culte în urmărirea folosirii banilor care se adună la Mănăstirea Prislop?                                                                                                   De precizat că  documentul oficial a fost  trimis conducerii Secretariatului de Stat pentru Culte.

membru-psro

N.Red. Iată încă o inițiativă demnă de salutat din partea deputatului de Giurgiu. Un exemplu  pe care și noi la nivel local ar trebui să îl urmăm, solicitând de fiecare dată Bisericii și celor care pretind tot felul de sume în numele acestei instituții, documente și expertize pentru fiecare lucrare căreia i se alocă bani din bugetul de stat, adică din buzunarul  contribuabilului.

(Jurnal)

2 COMENTARII

    • Stimata domna? E singurul loc unde oamenii gasesc alinare si mai cred intr-o minune, pentru ca dvs. politicienii care nea-ti cersit voturi nu faceti nimic pentru noi, ne mintiti in continuu. Ce ati facut doamna deputat pentru comunitatea din care faceti parte? NIMIC va spun eu, doar creati asteptari oamenilor si pe urma uitati ce ati promis. Eu am fost la Prislop si NU se precepe nici o taxa de parcare, asta una, la „cufarul cu bani” nu va obliga nimeni sa puneti bani si daca o faceti, nu o tarif cum se practica la bisricile din comunitatea din care faceti parte. Cred ca ar trebui sa faceti alte lucruri mult mai impoartante pentru comunitatea din care faceti parte si NU sa va perocupe ce se intalmpla la SFANTUL MORMANT, asta daca aveti credinta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.