marin-anton-liviu-mafteiPeste 2.000 ciobani din toată ţara au protestat  marţi, 15 decembrie în faţa Parlamentului, împotriva modificărilor la Legea vânătorii, prin care se limitează numărul de câini pe care îl pot deţine oierii, dar şi faţă de alte norme de aplicare a legii. Prevederile legale privind numărul de câini permis la stână datează însă din 2006.  De asemenea, ciobanii și-au manifestat  nemulţumirea față  de o prevedere care le interzice păşunatul în perioada iernii şi primăverii, pentru protejarea fondului cinegetic.

  Prezent în comisia  Parlamentului ce a avut o serie de discuții cu oierii sosiți în Capitală, deputatul de Giurgiu, Marin Anton ne-a oferit mai multe amănunte, precizându-ne și ce se va întâmpla în perioada următoare… 

 În urma acestui incident s-au suspendat două prevederi ale legii, cea privind pășunatul pe  timpul iernii și cea privind numărul de câini  la stână; deci oamenii pot sta liniștiți.  Însă dacă se dorește aflarea adevărului,  vi-l pot spune… Am stat de vorbă cu reprezentanții acestora înainte de ședința oficială,  de fapt au venit trei , unul dintre aceștia, Dan Bartolomeu se numea,  a tot încercat să medieze într-un fel conflictul și dumnealui fiind tot cioban. Probleme dumnealor stringente constă în pășunat și mersul cu oile  pe unde  doresc dumnealor. Asta în contextul în care înainte, când toate domeniile  aparțineau statului, nimeni nu  îi întreba nimic,   multe  terenuri  nu erau  necultivate , astfel că transhumanța nu era condiționată. Din păcate pentru ei, de douăzeci și ceva de ani li s-a tot restrâns aria de pășune, în condițiile în care   multe  terenuri sunt astăzi proprietăți particulare , ele  aparținând  unor asociații  sau sunt cultivate cu grău, orz  și  nimeni nu  le  mai dă voie  să intre pe ele,  astfel că problemele sunt foarte  mari în privința pășunatului , cu atât mai mult pe timpul iernii, mai ales dacă  este un an secetos și o toamnă lungă.  În  art 23 lit. C, din legea 149 din  2015 se stipula că  aceștia nu mai au voie  să pășuneze pe timpul iernii pe nici unde…Ciobanii doreau   ștergerea acestui articol, mai exact litera ”C”,  care a creat aceste confuzii . Însă trebuie să privim cu seriozitate  această solicitare întrucât ștergerea   completă a acestui paragraf din lege, ar crea alte confuzii, considerându-se ulterior că se poate pășuna oriunde, pe orice teren.

 O  altă prevedere care i-a nemulțumit pe oieri  a fost cea  în legătură  cu numărul de câini pe care un cioban poate să îi aibă la stână.    Deși pentru cine citea cu atenție legea și o interpreta corect nu reprezenta o problemă. Însă nici măcar  unele   organe ale statului nu au interpretat-o corect  prevederea  și  astfel exista posibilitatea    săvărșirii  unor  abuzuri.   La stână  puteai să ai câți căini doreai,  problema este  câți căini ai pe camp, în mers,  și aici interveneau acele condiționări al numărului de câini.  

De altfel această prevedere exista  în Lege, încă din 1951, numai că această prevedere până la acest moment  era controlată de Ministerul Agriculturii .  În momentul când  s-a  pus problema faunei cinegetice și ea s-a introdus în Legea Vănătorii ,   lucrurile s-au schimbat . Din acel moment  ciobanii puteau fi controlați  și de către Garda de Mediu . Astfel că, instituția amintită,  având această lege la îndemănă  s-a dus peste ei și le-a  numărat câinii și o dată cu asta au  început să le administreze amenzi,  deși  până acum nu erau prevăzute amenzi … Acest lucru i-a deranjat, pe bună dreptate,  pe ciobani, condiționarea numărului de câini fiind un exces al legii. Eu personal consider normal ca un cioban să aibă câți căini dorește,  condiția fiind  ca acești câini să aibă obbligatoriu acel jujău la gât.

Aceste două articole  din lege au fost  suspendate zilele trecute, până la primăvară.   Pentru mine  lucrurile sunt clare, întrucât eu  analizez situația în toată complexitatea ei, eu fiind  și vânător, am și oi, sunt și fermier și deputat… În concluzie  sunt un   beneficiar al acestei legi căci am  toate aceste calități pe care vi le-am enumerat și chiar  cunosc problemele ca factor activ, implicat în toate aceste ipostaze. Ciobanii uită totuși un lucru: vănatul, fondul cinegetic  al acestei țări  este un bun comun , o proprietate publică  care este apărată   de o mulțime de legi, inclusiv de legile din sfera mediului…El trebuie protejat și respectat așa cum și noi îi respectăm pe ei.

 (A consemnat Florian TINCU)

1 COMENTARIU

  1. 28 de lei era azi un kg.de brânză de Sibiu,vândută de un producător cu clop la un târg ambulant de pe platoul din fata Academiei Militare din București.Și mi-am adus aminte că pe vremea lui Ceaușescu erau ciobani ,tot din Ardeal,(că cei din părțile noastre,din sud,parcă întotdeauna au fost mai săraci),care aveau bani sa-și cumpere și elicopter,cu toată jecmăneala la care erau supuși! Observațiile domnului Anton sunt pertinente și la obiect.Ar mai fi de adăugat că din delegația primită la Senat,unul dintre”ciobani” era un fost căpitan de securitate,pe nume Marcel Vidreanu (potrivit site-ului Cotidianul.ro care a preluat știrea și poza ciobanului din Ziuanews….)

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.