„Una din legile importante aflate pe ordinea de zi a primei părţi a sesiunii extraordinare de la Camera Deputaţilor a fost iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”. Supusă la vot, legea a obţinut majoritate covârşitoare: 295 de voturi „pentru” și o singură abținere”, declara, cu puțin timp în urmă, deputatul giurgiuvean Alexandru Andrei.

Potrivit proiectului votat, în Constituție se va introduce interzicerea accesului în funcții publice a cetățenilor condamnați definitiv pentru infracțiuni săvârșite cu intenție.

Astfel, Constituția va avea un alineat nou la art. 37: 

„Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.”

Acum, legea merge în Senat, pentru dezbatere şi vot, Senatul fiind, în acest caz, cameră decizională.