cana sef model2-500x500Fără  ca cineva să creadă că am făcut o obsesie pentru deputatul Nicolae Florian sau că ne-am vândut adversarilor săi politici , nu putem însă trece cu vederea   erorile echipei sale de zgomote . Deși într-un material anterior îi atrăgeam atenția asupra exceselor de imagine (ca să nu le spunem de obediență) pe care  angajații domniei sale le fac, constatăm că   spectacolul continuă… 

 Titlul  din ultimul număr al publicației  pe care o finanțează  deputatul Florian Nicolae, în care acesta  este etichetat ca ”şef unic” (?) , ar trebui să dea fiori membrilor PNL.  Întrecându-se în superlative, foarte curând probabil ”cronicarii de curte” ai noului  ”șef unic”, îi vor aminti pe cei doi copreședinți ai PNL Giurgiu, Dumitru Beianu și Gheorghe Ștefan,  la…”și alții!” Că în politică , mai întotdeauna, ca și în viață: pe cine nu lași să moară…! 

 Atunci când Liviu Popazu a demisionat din funcția de copreședinte al Organizației municipale a PNL Giurgiu, jucându-și rolul până la capăt, dând astfel contur   liberalismului de conjunctură pus în scenă , cu siguranță  n-a crezut  în ruptul capului că, în cazul noului său coleg : ”Somnul rațiunii  naște monștri!”  

 Psst! Domnu’ deputat…partidul în care ați pășit nu este trib!  ”Șef unic” puteți fi doar la d-stră  acasă, la firmă,  pe tarlaua de la Stănești…dar în niciun caz într-o organizație li-be-ra-lă !  Mai multă modestie nu strică domnule parlamentar. Spunem asta în numele ”moralei creștine” pe care o tot invocați cu fiecare ocazie ce vi se ivește…Și dacă nu se ivește,  au grijă băieții ăia din spatele camerelor  (sau cu pixul în mână!), să le provoace…!

(K. Tindatu)

 

 

2 COMENTARII

  1. Voi chiar v-ati scrantit la cap!.Chiar nu ati gasit in tot judetul asta un liberal autentic,unul care sa creada in valorile liberale si care sa reprezinte cu cinste liberalismul.Voi ce ati facut.Ati luat unul cu bani si din socialist l-ati vopsit in liberal.Cum credeti ca unul care a crezut in valorile social-democrate,care pana mai ieri era „dusmanul” politic,acum este,ce sa vezi,liberal cu acte in regula si isi va da viata pentru liberalism.Cand a fost Nicolae serios,in 2012 cand a candidat pe lista PSD sau acum cand,posibil,v-a candida pe lista PNL?.Ce incredere sa aiba cetateanul de rand in Nicolae care azi este rosu,maine galben,poimaine cine stie ce culoare politica.Are omul asta valori si crede in idealurile liberale?Sau omul asta a vazut ca corabia socialista se duce la fund si incearca sa-si salveze averea,pacalindu-va cu cativa banuti.Sau ca a fost refuzat de conducerea pesedista pentru functia de primar(amanetata de Barbu) si drept razbunare,ahtiat dupa functii, a fugit la liberali?Stiti cum vad eu chestia cu traseistul asta.Cum ar fi trecut Ana Pauker de la comunisti la liberalii lui Maniu si Mihalache,suparata pe Dej ca nu a numit-o intr-o functie de conducere.Si ma rog,ce valoare are totusi Nicolae?.A,ca in cei trei ani si ceva de cand este inalt demnitar a impartit pomeni in stanga si dreapta-si acum vedem de ce sau ca in toti atatia ani de parlamentar a vorbit de la tribuna parlamentului 34 de secunde!!!!

  2. Sau „șef (comandant) unic ” mai poate fi cineva în structurile militare,unde principiul”unității de comandă”este esența…”nedemocratiei” din armată,fiindcă ordinul este lege pentru subordonați,ordinul se execută și nu se discută,iar comandantul poartă intreaga răspundere pentru ordinul dat.Așadar,prin urmare și în consecință (!),militarizarea PNL -ului începe azi de la Giurgiu iar mâine va fi în toată ţara (n-am găsit nicio rimă).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here