După demisia consilierului independent Cosmin Georgescu, (cauza acestui gest nu o comentăm în acest material), în Consiliul local s-ar putea încurca lucrurile. Prin plecarea doctorului Georgescu s-a ajuns în prezent ca numărul consilierilor PP-DD să fie acelaşi (10) cu cel al USL, postură în care hotărârile controversate ar putea fi blocate din cauza lipsei de cvorum. În mod normal, un consilier independent nu ar putea fi înlocuit decât de următorii pe lista supleanţilor din cele trei partide ce formează majoritatea în CL, adică PP-DD şi USL (PNL + PSD). Dar pentru asta fiecare ar trebui să-şi desemneze câte un candidat, urmând ca cei trei să fie supuşi unor noi alegeri. O altă variantă este aceea ca toţi cei 10 consilieri USL  să-şi dea demisia, ceea ce l-ar obliga pe primarul Nicolae Barbu să organizeze noi alegeri, lucru care i-ar avantaja pe unii, dar i-ar dezavantaja pe alţii, referindu-ne evident la partidele politice enumerate mai sus. Iată un alt moment prielnic pentru liderul social democraţilor giurgiuveni, Nicolae Bădălău, să-şi folosească cei doi consilieri locali ca mijloc de şantaj politic în înţelegerile din sânul USL. În acelaşi timp o viitoare majoritate a USL-ului l-ar pune pe jar pe primarul în exerciţiu, Nicolae Barbu, ce teoretic avea sprijinul în impunerea proiectelor de hotărâri din partea consilierilor PP-DD. Aşteptăm deocamdată să vedem care va fi forma de alegere a noului consilier local şi care va fi noua configuraţie a CL Giurgiu, fapt ce ar putea schimba multe.

JGR

1 COMENTARIU

  1. domnu doctor in privinta medicinei si actului medical sau in cultura aveti un mare 10 de la mine.dar ca om politic sunteti 0 barat.acu stau si ma intreb ca prostu asa:DA EU CU CINE AM VOTAT.cred ca intelegi ce vreau sa zic,iar ca mine multi care ti-au dat votul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here