În fiecare an, ziua de 15 martie marchează Ziua Internaţională a Drepturilor Consumatorilor, eveniment dedicat sărbătoririi şi manifestării solidarităţii în cadrul mişcării consumatoriste internaţionale. În fiecare an, inspectori şi consultanţi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Giurgiu sunt prezenţi în rândul concetăţenilor, oferind consultanţă tuturor consumatorilor care doresc să primească informaţii despre produse alimentare, nealimentare, servicii publice sau private.

Această zi a fost sărbătorită pentru prima dată pe 15 Martie 1962, când preşedintele Statelor Unite, J. F. Kennedy a enunţat primele patru drepturi ale consumatorilor: dreptul la securitate, dreptul la informare, dreptul la posibilitatea de a alege produse sau servicii, dreptul de a fi ascultat. Cu timpul, aceste patru drepturi au fost extinse, la această dată consumatorii bucurându-se de opt drepturi. Referindu-se la acţiunile concrete ce vor marca anul acesta Ziua Internaţională a Drepturilor Consumatorilor, Comisariatul Judeţean are în vedere, pentru ziua de 15 martie, o serie de acţiuni, care ne-au fost puse la dispoziţie de către şeful CJPC, Lucica Sima: „Anul acesta, sloganul sub care se derulează acţiunile Zilei Internaţionale a Drepturilor Consumatorilor este „Banii noştri, drepturile noastre”, temă propusă la nivelul Uniunii Europene. Cu acceptul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Giurgiu, vom avea acţiuni de consiliere în cinci unităţi şcolare din judeţ: şcolile din comunele Slobozia şi Ghimpaţi, şcoala din oraşul Mihăileşti, şi şcolile cu clasele I – VIII nr. 4 şi 7 din municipiu. De asemenea, pe data de 13 martie, vom găzdui faza judeţeană a concursului „Alege, este dreptul tău”, la care participă elevi din ciclul liceal, în special elevi ai Grupului Şcolar Economic „Ion Barbu”, dar şi un concurs de desene, realizate de copiii din clasele primare şi gimnaziale.

Pe data de 15 martie, toţi comisarii noştri vor ieşi în teritoriu, în punctele fierbinţi, în Piaţa Centrală, în zona magazinelor Billa şi InterEx”. Acţiunile din 15 martie se vor încheia cu o întâlnire cu reprezentanţi ai consumatorilor, la Centrul Cultural „Ion Vinea”, la care vor lua parte şi reprezentanţi ai Federaţiei pentru Protecţia Consumatorilor „Valahia”.

Oana CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here