IMG_0023“Dăruiește naturii energia ta” este mesajul pe care îl promovează jandarmii giurgiuveni în acest sfârșit de săptămână, când se alătură campaniei “Ora pământului”.

La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu acțiunea va fi marcată sâmbătă, 25 martie a.c., între orele 20.30-21.30, prin stingerea luminilor interioare și oprirea aparaturii electronice aflată în stand-by. Excepție va face sistemul comunicațional și dispeceratul unității pentru a nu afecta capacitatea operațională și misiunile ce revin instituției.

Campania se derulează la nivel internaţional, fiind un semnal de alarmă şi de conştientizare a opiniei publice asupra fenomenului încălzirii globale. 

Jandarmeria Giurgiu a participat în mod constant la campanii ce au avut ca scop protejarea mediului înconjurător alături de O.N.G.-uri, instituţii publice sau reprezentanţi ai   mass-mediei (ex. plantare arbori, acţiuni de ecologizare etc.).

***
            Conform legii, Jandarmeriei Române îi revin atribuţii în domeniul protecţiei mediului înconjurător, al florei şi faunei, în responsabilitatea sa aflându-se şi zonele cu statut de arie naturală protejată de pe teritoriul României.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here