La sediul Primăriei Giurgiu, vineri, 25 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Nicolae Barbu și George Brezoi, șeful Oficiului Teritorial pentru IMM-uri și Cooperație Ploiești, au semnat protocolul privind parteneriatul pentru Incubatorul de Afaceri Giurgiu. Cu acest prilej, primarul Nicolae Barbu a declarat printre altele: „Mă bucur că George Brezoi nu a uitat orașul din care a plecat și s-a implicat activ pentru ca municipiul Giurgiu să primească fonduri pentru implementarea acestui proiect. Proiectul în valoare de 1.600.000 de euro vine în continuarea altor două proiecte cu aceeași valore de 1.600.000 de euro fiecare, dintre care unul se referă la Piața de gross pentru pește. Parteneriatul cu tinerii din Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM) reflectă dorința nostră de a avea la Giurgiu un loc unde tinerii pot găsi susținere financiară, susținere economică, susținere pe probleme de marketing etc. Vor fi mai multe oportunități foarte bune pentru tinerii giurgiuveni de a porni pe cont propriu o mică afacere”. Primarul Nicolae Barbu s-a arătat încrezător și în ceea ce privește capacitatea tinerilor de a se implica în afaceri, fiind convins că se vor găsi cei 16 tineri, sub 35 de ani, care să se implice în înființarea celor 16 firme. Incubatorul de Afaceri Giurgiu va funcționa la parterul fostului Comisariat Militar Județean Giurgiu, pe șoseaua București, în apropierea sediului Primăriei. Lucrările de renovarea a spațiului, a precizat primarul Nicolae Barbu, au început luni, 28 octombrie, cu hidroizolația, și vor continua cu cele de la parter. De altfel, întregul parter va fi dat spre folosință Incubatorului de afaceri. Am stabilit această locație pentru a fi cât mai aproape de Primărie și oraș, în așa fel încât tinerii să-și poată rezolva mai ușor orice problemă. Firmele care se vor înființa prin Incubatorul de Afaceri Giurgiu pot fi realizate și de tineri care nu sunt din județul nostru, cu condiția ca activitatea lor să se desfășoare în municipiul Giurgiu și să angajeze giurgiuveni. Tinerii pot accesa fonduri nerambursabile pe trei programe: 5.000 de euro pentru incubarea afacerii; 10.000 de euro pentru firmele tinerilor debutanți și alți 23.000 de euro pentru derularea afacerii. Sigur că este nevoie de curaj și risc la demararea unei afaceri și de cei 10.000 de euro ai tânărului, dar sunt convins că vom reuși să facem cele 16 firme în primii 3 ani de activitate ai Incubatorului și apoi se poate continua tot așa, din trei în trei ani. Fondurile pentru acest proiect au venit de la Departamentul Ministerului IMM-urilor, Comerț și Turism unde ministru este doamna Maria Grapini. Administratorul Incubatorului de Afaceri Giurgiu, a conchis, Nicolae Barbu, va furniza tinerilor și consiliere gratuită și de formare a competențelor anteprenoriale. La rândul său, George Brezoi a declarat printre altele: „Dacă nu am fi avut sprijinul Primăriei Giurgiu nu am fi putut realiza acest incubator, la al cărui proiect am lucrat circa un an și jumătate. S-a vorbit mult de acest incubator, știu că la Giurgiu a mai fost unul cu cei de la ASE, dar acesta este cu totul altfel. Beneficiarul unui sprijin financiar primit prin intermediul Incubatorului de Afaceri timp de 3 ani nu plătește nimic pentru utilități. Aici primește bani pentru dezvoltarea afacerii, sprijin pentru promovarea firmei la târguri comerciale, are tot timpul lângă el un consultant de specialitate care îl sprijină etc. Un tânăr poate accesa prin incubator pentru o afacere proprie 38.000 de euro ca avans, cu condiția să creeze 2 locuri de muncă obligatoriu timp de 3 ani. Vor fi 3 categorii de beneficiari: Persoane fizice care doresc să-și facă o firmă, aici tânărul trebuie să se  prezinte cu un plan de afaceri; O firmă nou înființată, aici se vine cu planul de afaceri; și O firmă care are maxim doi ani de la înființare. Deci tinerii sub 35 de ani pot înființa o firmă gratuit, cu sprijinul Incubatorului de Afaceri Giurgiu. Astăzi am semnat acordul cu Primăria Giurgiu și în maxim două săptămâni se vor transfera 200.000 de lei, pentru renovarea sediului, apoi vom selecta Administratorul incubatorului giurgiuvean. Vor mai veni 190.000 de lei pentru incubare afaceri și 150.000 de lei pentru dotarea tehnică a sediului Incubatorului de afaceri, care va avea o sală de ședințe și una pentru conferințe. După acest prim început, se vor vira și celălalte sume care se acordă tinerilor prin Administratorul Incubatorului de Afaceri Giurgiu. Bugetul total este de 6.470.000 lei, marea parte a banilor fiind folosiți pentru incubarea firmelor, treptat pe parcursul celor trei ani”.

Heliade CĂLIN

 

2 COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.