Este bine ştiut că în adolescenţă lucrurile o iau razna din toate punctele de vedere. Câştigarea unei tot mai accentuate independenţe faţă de generaţia adultă şi ieşirea din grupul tutelar (familie, şcoală), modificarea vizibilă în înălţime, maturizarea sexuală, sunt caracteristicile principale ale adolescentului. Pe acest fond apar numeroase stări de disconfort ale adolescentului. Conduita este labilă, momentele de vioiciune, exuberanţă, activism, alternează cu cele de oboseală, apatie, demobilizare. Apare o tendinţă de scădere a disciplinei, şi de pierdere a timpului fără a face nimic.

Totodată, apare tendinţa de a ieşi din conformismul infantil, specific copilului mic, în ideea adolescentului de independenţă. Dobândirea acestei independenţe este cu atât mai revendicativă şi mai dură, cu cât limitele sunt mai restrictive, cu cât părinţii sunt consideraţi mai constrângători şi, mai ales, cu cât valorile impuse de părinţi sunt stricte şi „inegociabile”.

Criza adolescentină poate consta deci, într-o izbucnire de negaţie sistematică a valorilor impuse şi neînţelese sau neacceptate, a identităţii sale anterioare de copil, pe care părinţii se încăpăţânează s-o păstreze. În mintea adolescentului dreptul la statutul de matur se obţine sub orice formă, chiar prin încăpăţânare, rea voinţă, imoralitate, fapte antisociale, infracţionalitate. Toate aceste caracteristici specifice vârstei şi mai ales tratamentul ignorant din partea părinţilor sunt premisele pe care la ora actuală s-a dezvoltat curentul “emo”. Este imposibil ca în plimbările sau activităţile dumneavoastră cotidiene să nu fi văzut tineri îmbrăcaţi în negru, cu tunsori ciudate, cu un machiaj al ochilor foarte puternic, cu multe piercing-uri şi cu o privire depresivă, tristă, pierdută în spaţiu. Se pare că ei aparţin acestei “generaţii Emo”. Prin acest trend ei vor să arate depresia şi stările sufleteşti negative pe care le trăiesc. Se pare că acest gen de adolescenţi sunt pesimişti, introvertiţi, dorind să se izoleze de societate, sunt anxioşi, mereu trişti şi preocupaţi de moarte, gânduri de automutilare şi sinucidere. Ne întrebăm, oare de ce? De ce ar putea fi un adolescent, «în floarea vieţii» atât de trist încât să se ajungă în unele cazuri chiar la suicid? Răspunsul îl putem găsi în tot ceea ce facem: în orele lungi de serviciu, în încercarea nebunească de a-i oferi ceea ce-şi doreşte şi a nu-i lipsi nimic şi mai presus de tot, în prea puţinul timp pe care îl petrecem cu propriul nostru copil. Pur şi simplu, părintele zilei de azi uită să-i ofere dragostea şi atenţia necesară şi încearcă să suplinească aceste nevoi emoţionale ale copilului prin daruri şi multă libertate.

Pe fondul crizei specifice vârstei şi negăsind o susţinere afectivă din partea familiei, adolescentul se retrage în sine, percepând tot ceea ce el trăieşte ca pe o lume ostilă, în care nimeni nu-l înţelege şi nu-l valorizează. În acest context ei se subscriu ideilor acestui curent „la modă” prin îmbrăcăminte, stil de viaţă, acte comportamentale, limbaj şi idei de răzvrătire împotriva socialului, împotriva vieţii în ansamblu. În concluzie, dragi părinţi, fiţi foarte atenţi în relaţia cu adolescentul. Iubiţi-vă copiii şi lăsaţi-i să îşi trăiască copilăria. Faceţi din copilul dumneavoastră un prieten, căruia îi vorbiţi, pe care îl ajutaţi şi îl sprijiniţi în tot ceea ce el face. Învăţati-l ca fericirea şi succesul nu se măsoară în bani, haine costisitoare, telefoane mobile sau maşini scumpe. Nu-l lăsaţi să se maturizeze înainte de vreme şi spuneţi-i că viaţa este cel mai de preţ dar pe care îl are un om.

2 COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.