DSC0101 

 

 

 

 

   

 

 

 

 

Călușul  – un obicei extrem de complex, implicând o societate fraternală a călușarilor, care sunt atât membri ai acestei societăți precum și participanții la faimosul  dans omonim, călușul.

Tainele călușului

Călușul în formele lui atestate în ultimele secole, se practică și este cunoscut ca cel mai reprezentativ obicei, cel mai impresionant spectacol și una dintre cele mai impresionante și valoroase creații populare românești. Este cea mai importantă manifestare folclorică din cadrul obiceiurilor de Rusalii.  Ritualul îndeplinit de ceata călușarilor traduce o necesitate omenească, oferă simbolic explicații coerente la anumite aspecte ale vieții individuale și sociale. Obiceiul călușarilor are un rol esențial în desfășurarea normală a vieții din comunitate. El sustrage și protejează comunitatea împotriva agresiunii ielelor, făcând din acestea o amenințare transcendenta și întotdeauna prezentă, care pretinde să fie domolită prin rituri corespunzătoare.

În Săptămâna Rusaliilor oamenii nu au voie să lucreze la câmp sau cu animale, sunt interzise spălatul, curățenia, cusutul, sacrificatul păsărilor, urcatul în copac sau de a pătrunde și poposi, în timpul nopții, pe teritoriul Ielelor (păduri, câmpuri, grote, pe malul apelor). Nerespectând aceste interdicții impuse de iele oamenii sunt „luați din căluș”.

Simboluri…

Călușarii prin jocul lor apără comunitatea și atunci când este nevoie să vindece și să repare relele pricinuite oamenilor de forța nefastă a ielelor. În unele zone în timpul ritualului de vindecare a celor „luați din căluș”, alături de călușari jucau și un număr egal cu al lor, de femei numite crăițe sau călușerițe. Ele erau nevestele și în același timp ajutoarele lor. Călușul, numit și „Călușer” sau „Călucer” a fost și este, în continuare prin anumite acte, perceput un ritual. Călușul reprezintă un obicei de mare complexitate atât din punct de vedere funcțional cât și al limbajelor utilizate, din care dansul ocupă locul preponderent.

Călușul ca ritual

Călușul se performă în virtutea credinței, în eficacitatea lui magică: profilactica și apotropaica, vindecătoare a bolii numita „luat din căluș”, fertilizatoare și fecundatoare.

Numărul impar al călușarilor, ca și cea mai mare parte a actelor performate de aceștia se leagă de credința în existența și prezența pe pământ, între Strodul Rusaliilor și Rusalii, a Rusaliilor, ființe supranaturale, deosebit de agresive și periculoase pentru oameni cât și pentru animale, deoarece ele nu acționeaza în mod individual ci în grup. De aici constituirea călușarilor în ceată, ei fiind nedespărțiți pe toată perioada Rusaliilor.

Călușarii trebuiau sa-i apere pe oameni de iele, pentru ca aceștia să nu se îmbolnăvească, și, în același timp să-i vindece atunci când, încălcând interdicția de a lucra în perioada Rusaliilor, erau luați din căluș.

Numărul impar al călușarilor corespundea celui al grupului Rusaliilor, numai acționând în grup, dar într-un grup egal cu numărul impar al ielelor, călușarii puteau ține piept atacului acestora și le puteau domina, dacă sunt cu soț, ei nu mai pot vindeca bolnavul.

Prestația rituala a călușarilor

Pentru a asigura protecția întregii comunități, călușarii jucau în tot satul, pe muzica lăutarilor plătiți de ei. Dansurile erau reiterate zilnic, pe perioada Rusaliilor, adică atâta timp cât exista pericolul ca oamenii sa fie agresați de Iele.

De la tradiție la superstiție

Jocul lor se desfășura între răsăritul și apusul soarelui. După acest moment, respectiv răsăritul și apusul soarelui, dansul devenea periculos pentru ei, întrucat nu mai beneficiau de lumina protectoare a astrului solar, de forța acestuia de a ține la distanță Ielele. Jocurile lor alungau Ielele, impiedicându-le să se aproprie de oameni. Totodată, pentru ai feri de boli, în speță de „luatul din căluș”, călușarii împărțeau sătenilor usturoi și pelin. Oamenii le țineau asupra lor, la brâu, unii ungeau ferestrele și ușile cu usturoi în combinație cu pelin în același scop profilactic.

Un alt mod de apărare împotriva „Sfintelor” era ca sătenii să joace alături de călușari sau își dădeau copiii sț fie purtați în brațe și jucați de aceștia. Călușarii apărau comunitatea și, totodată, se apărau pe ei, prin folosirea unor „arme” cu puteri magice: bâte, săbii din lemn și chiar prin zgomotul pintenilor și zurgălăilor de la opinci.

Cine este mutu și care este rolul său…

126497-imagea003

Foto: MUTUL  (Primul din dreapta fotografiei) , mască tăcută în ceata Căluşarilor care joacă rolul Căluşului, zeu protector al cailor şi sezonului călduros al anului, opus Filipului cel Mare, protector al lupilor şi sezonului friguros.

Mutul, personaj ciudat şi misterios, este îmbrăcat în haine peticite, poartă la brâu un falus cioplit în lemn, iar pe cap o mască din piele de capră, barbă de ţap, căciulă de ied sau se mânjeşte pe faţă. Este înarmat cu un paloş din lemn sau o altă armă primitivă: băţ, arc cu săgeţi, topor, bici sau gârbaci. În traistă poartă Ciocul Căluşului, totem al divinităţii cioplite în lemn, care se naşte la Legatul Căluşului şi moare simbolic la Dezlegatul Căluşului, precum şi numeroase leacuri pentru vindecarea bolilor.

Bărbatul care joacă rolul mutului nu este ales; el se impune prin calităţi excepţionale înnăscute sau dobândite de dansator, atlet, acrobat şi artist desăvârşit. Autoritatea indiscutabilă a Mutului se manifestă atât la nivelul cetei Căluşarilor, cât şi al obştii săteşti, în perioada Rusaliilor şi a întregului an. Prin modul de a se îmbrăca şi, mai ales, prin ceea ce face sau ştie să facă, el polarizează atenţia şi interesul asistenţei: joacă pe mâini, cu picioarele în sus, pe pământ şi pe coama caselor, se caţără în vârful arborilor înalţi şi fără crengi, pe acoperişul clădirilor, execută acrobaţii de care se tem şi artiştii sub cupola circului.

Pentru spiritul divin pe care îl întruchipează, Mutul este, în egală măsură, temut şi respectat. În timpul jocului se amuză, joacă, se desfată, face, după legea lui, tot ceea ce îşi doreşte: nu răspunde la comenzile Vătafului, iese şi îi pedepseşte pe căluşari, lovindu-i cu paloşul pe spate, îmbrăţişează şi sărută fetele şi femeile căsătorite, execută tot felul de năzdrăvănii cu phalusul etc. El e prototipul zeului de altădată.

Un singur lucru îi este interzis: să vorbească în zilele când se joacă Căluşul. Încălcarea interdicţiei se pedepsea aspru, uneori cu moartea. Mutul Căluşului a fost atestat la toate cetele de Căluşari. (Ion Ghinoiu – Zile si Mituri – Editura Fundatiei Pro)

(Marian TARU)

 

1 COMENTARIU

  1. Prin părțile Brăilei unde am stat câțiva ani,nu am văzut cete de Călușari.Dar i-am pomenit dintotdeauna la Giurgiu,atât în copilărie cât și mai târziu,când venisem pe acasă prima dată cu sotia brăileancă chiar de Rusalii și am admirat jocul unei cete de Călușari în dreptul rondului Căprioara.Abia atunci am observat că nu mai exista o clădire frumoasă cu etaj,situată pe colțul din dreapta când veneai de la gară.Iar când ne-am întors acasă,mama mea,originară din părțile satului Braniștea,chiar i-a arătat tinerei nore câțiva pași,folosind același bat pe care îl arunca după mine când își dădea seama că am fost la „Verigă” la scăldat.După care vecina și moașa noastră,”Baba Gherghina” ne-a chemat în curte și ne-a servit cu orez cu lapte în castroane de lut,pe care apoi ni le-a dat de pomană împreună cu lingurile de lemn înflorate.N-au lipsit nici cireșele pietroase,din care am găsit unele perechi pe care fetele și le puneau la urechi,precum cerceii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.