Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu  ( P.T.F. Calafat ) au depistat un cetăţean ecuadorian care a încercat să intre ilegal în ţară folosindu-se de un  paşaport fals. 

 Luni  22 septembrie, în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-au prezentat pentru a intra în ţară, călătorind cu un autoturism marca Peugeot, doi tineri care au prezentat la controlul de frontieră paşapoarte eliberate de autorităţile ecuadoriene. La verificarea documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat cu surpriză că una dintre cele două persoane nu corespunde cu fotografia din documentele de călătorie. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că persoana în cauză se numeşte Patricio A., că are 21 de ani şi că este din Ecuador. Acesta a declarat că a călătorit din ţara de origine până în Turcia, cu avionul, iar aici ar fi pierdut paşaportul.  Ulterior ecuadorianul și-a sunat un prieten care i-a adus paşaportul fratelui său.

Persoanei în cauză nu i s-a permis intrarea în ţară fiind predat autorităţilor de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. (Jurnal)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here