MamografA trecut mai bine de un an de zile de când se dădeau asigurări că, în scurt timp (fusese înaintată chiar şi o dată – sfârşitul anului 2016) la Spitalul Judeţean de Urgenţă va fi funcţional un mamograf. Timpul  a trecut, şi, chiar dacă banii au fost alocaţi, se tot întârzie cu procedura de achiziţie a acestui aparat atât de necesar unor investigaţii imagistice de calitate, în ceea ce priveşte afecţiunile de sân.

Subiectul a fost deschis de consilierul judeţean Florian Velicu, în conferinţa de presă a PNL Giurgiu , de vineri, 12 mai:  „Într-una din primele şedinţe al noului Consiliu Judeţean s-a discutat şi aprobat suma necesară achiziţionării, există chiar şi o sponsorizare în acest sens din partea unei firme de cosmetice, dar, din păcate, lucrurile au bătut pasul pe loc. Am încercat tot timpul să obţin răspunsuri, dar tot ce am aflat este că, din cauza unor neconformităţi ale documentaţiei la urcarea licitaţiei pe SEAP, procedura a tot fost respinsă”.

Despre acest aspect a vorbit şi preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Marin Anton, în cadrul aceleiaşi întâlniri cu presa din data de 12 mai:  „Au spus, cei de la PSD, că au adus bani pentru Spitalul Judeţean…Foarte bine, dar la sumele care sunt trâmbiţate, ar fi trebuit să avem un spital modern, iar cel puţin jumătate dintre bucureşteni să îşi dorească să se trateze aici. Îmi place să cred că aceşti bani vor veni, totuşi, la Giurgiu, iar Spitalul judeţean să arate ca un spital modern. Noi, PNL, vom monitoriza dacă ceea ce au spus se va realiza, sau e vorba doar de propagandă electorală, sau de vorbe în vânt?”, mai spunea Marin Anton.

Totodată, preşedintele liberalilor giurgiuveni a încercat să găsească şi o explicaţie pentru care achiziţionarea mamografului este atât de întârziată. Acesta spunea că, în opinia sa, cei de la partidul aflat la guvernare sunt principalii vinovaţi, deoarece documentaţia care se depune pe SEAP este, de fiecare dată, respinsă, pentru diverse neconformităţi.

„Ceea ce se încearcă sunt, de fapt, presiuni în apele tulburi. Ori, în astfel de ape, peştii adevăraţi fac legea, nu nişte peştişori care se visează rechinaşi. Din păcate, şi îmi pare rău să o spun, PSD nu este interesat cu adevărat de binele cetăţenilor, ci caută, tot timpul, diverse reţete financiare. şi, tot cu regret o spun, mamograful a fost subiect de campanie electorală”, a încheiat Marin Anton.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here