Recent scriam despre defectuoasă autoritate manifestată de directorul  Penitenciarului Giurgiu,  Florinel Stănică. O serie de materiale apărute pe site-ul SNLP l-au iritat pe directorul închisorii și pe protejații acestuia. În ultimul material de pe acest site, intitulat CC – repejor !!!”, publicat la 1 noiembrie 2014,  autorul articolului spunea că toate acestea: (…) reflectă foarte bine modul în care, după aproape 3 luni la Penitenciarul Giurgiu, a avut loc o ședință a Consiliului de Conducere. Ultima întâlnire datează din 11.08.2014, ocazie cu care directorul unității a dat semne și ulterior a luat măsuri pe care le considerăm doar o replică lipsită de fairplay la postările informale pe acest portal. Așa cum bănuiam, comunicarea cu sindicatul reprezentativ este sufocată de manager prin evitarea oricărui contact cu reprezentanții acestuia. Chiar și Consiliul de Conducere care de obicei se ține lunar, a fost omis din planurile manageriale. 

Iată că între timp s-au petrecut alte lucruri care vin să confirme materialale noastre, folosind ca de obicei aceeași cale de comuncare, site-ul publicației Jurnal giurgiuvean.

Miercuri, 29 octombrie,în jurul orei 14.00, un detinut l-a lovit pe medicul din cadrul Penitenciarului . Medicul a fost dus de urgență la Spitalul județean Giurgiu unde i s-au dat îngrijiri. Deținutul și-a justificat gestul  prin faptul că a fost nemulțumit de răspunsul primit de la  medic, în legătură cu o solicitare a sa. Acest eveniment, calificat ca ultraj, se petrece după ce angajații Penitenciarului, s-au plâns în numeroase rânduri conducerii că siguranța lor personală este afectată de lipsa de personal, dar mai ales ca urmare a managementului prost ce a permis diminuarea autorității angajaților (agenților de pază) asupra deținuților.

Salariații de aici susțin că pe lângă injuriile și amenințările la care angajații Penitenciarului Giurgiu sunt supuși,  fără a se lua vreo măsură concretă, mai nou, au început să  apără și atacurile fizice, brutale asupra angajaților, ca în cazul de față.

Ulterior incidentului de miercuri, autorul agresiunii , deținutul a fost mutat la infirmeria închisorii. Asta înseamnă că în loc să fie ținut la distanță de victima, așa cum era normal, el  a fost adus la câțiva metri de medicul agresat, conducerea Penitenciarului gândind probabil că între cei doi s-ar putea  naște vreo idilă ”de iubire” și în acest fel cei doi ar avea șansa de a  se vedea mai des?!  Și colac peste pupăză, a mai fost trimis și psihologul să-l consilieze pe deținut, și nu pe medicul care fusese ținta atacului…! Lăsând gluma deoparte, gestul conducerii Penitenciarului îi sperie pe toți angajații, dar și pe directorul Florinel Stănică, cel care a intrat în concediu, ca nu cumva vreun  incident ca cel petrecut miercuri, să-i mai aducă vreo bilă albă față de șefii lui de la Centru,   mai ales acum, în timpul alegerilor …(Belphegor)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here