Panicaţi de vremea de afară,  dar  mai ales de caloriferele mai mult păcălite cu căldură,  decât în stare de a oferi căldură, o parte dintre locatarii blocurilor din municipiu, unde aceştia se încălzesc în sistem centralizat, ne-au sunat solicitându-ne să aflăm dacă este vorba despre o avarie şi cât  timp va persista această situaţie. Pentru acest lucru l-am contactat pe Sorin Ceprega, directorul societăţii furnizoare de agent termic, Global Production care ne-a explicat:

Din păcate furnizorii de gaze tradiţionali, de care din păcate suntem dependenţi,  din acest an nu mai vor să mai livreze combustibil decât cu banii în avans. O situaţie care a condus la această situaţie destul de neplăcută. Am fost nevoiţi astfel să reducem consumul şi odată cu acesta confortul în apartamente, dar prin suplimentări la cazane pe timp de noapte, adică între orele 18.00 şi 6.00 dimineaţa, vom reuşi cred să oferim minim de confort termic, adică atunci când cetăţenii au mai multă nevoie de acest lucru. Situaţia se va reglementa în momentul în care vom încheia un contract pe termen lung de furnizare a gazului. Iată de ce în aceste zile am luat legătura cu o bancă locală pentru a face un împrumut cu care  să putem rezolva problema ivită.  Spre deosebire de furnizorii de gaz, eu nu pot pretinde cetăţenilor să plătească în avans ce urmează să consume mai târziu, aşa că pentru câteva zile vom încerca să facem mai cald noaptea, reducând puterea cazanelor pe timp de zi…”

O situaţie ce seamănă cu bancul ăla cu tânărul  care plezneşte de dorinţa de a  face sex, declarând că are unde, are cu ce, dar din păcate deocamdată nu are bani pentru aşa ceva!  O problemă pe care Guvernul ar fi putut s-o prevină printr-o serie de măsuri  luate din timp. Dar probabil că ne-am obişnuit  să trăim  periculos la fiecare început de sezon rece lamentându-ne mereu în acelaşi fel  că ”Şi anul acesta iarna ne-a luat pe nepregătite”. Declaraţie tâmpită care tinde să semene  tot mai mult cu cea a victimelor unor violuri,  întrucâtva dorite.

Florian Tincu

3 COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.