copii-elevi-carti-manuale-fericiti

          Biblioteca Județeană ”I.A. Bassarabescu” din Giurgiu organizează în perioada 1-31 martie concursul online ”Cartea care îmi place”, la care pot participa toți copiii din municipiu și din județ cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani.

          Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței de presă din data de 29 februarie, desfășurată la Biblioteca mai-sus menționată, chiar de către inițiatorul acestui demers, poetul Ionel Muscalu, care a declarat: Îi invităm pe copii să se înscrie pe site-ul bibliotecii și să înregistreze cartea preferată. Noi vom propune 20 de titluri și autori pe care le considerăm ca fiind cele mai citite de ei, iar dacă printre acestea nu se regăsesc cărțile lor preferate, pot adăuga cartea și autorul care le-au plăcut cel mai mult.

          Ionel Muscalu a mai precizat că în data de 2 aprilie, în urma unei trageri la sorți, 50 dintre copiii înscriși vor fi premiați cu cărți editate de Biblioteca giurgiuveană, de Jurnalul național, dar și cu volume celebre din literatura română.

          La rândul său, prezentă la întrevederea cu jurnaliștii, șeful-serviciu din cadrul Bibliotecii Județene, Camelia Filip, a vorbit despre scopul ce stă la baza inițierii acestui concurs: Ne-am gândit să îi provocăm pe copii la o întâlnire online, profitând și de faptul că ei au abilități foarte dezvoltate în acest domeniu. Ne dorim ca prin această întâlnire online să aflăm ce cărți își doresc ei ca noi să achiziționăm în perioada următoare, dar și să creștem numărul de cititori și de aplicanți pe partea de online a Bibliotecii, iar dacă feed-back-ul va fi unul pozitiv, vom organiza și un al doilea concurs, mult mai amplu și cu premii mult mai consistente, a mai spus Camelia Filip.

(Teodora NICOLAU)

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.