***Şpaga ne costă în medie cam 266 de euro pe an!!

***Sănătatea ocupă primul loc în top-ul acestui viciu!

Vineri  25 ianuarie a fost prima zi din noul an când românii s-au putut bucura efectiv de banii rezultaţi din munca lor. Datele au fost centralizate pe baza raportărilor de pe www.piatadespaga.ro, potrivit cărora şpagă medie anuală a atins un vârf de 266 de euro în 2009. Toate calculele făcute  au avut la bază modelul folosit de economiştii internaţionali, care de circa 65 de ani calculează, în fiecare an, când anume se eliberează cetăţeanul obişnuit de povara fiscală.

Pentru a evita orice comentariu legat de ciubucul perceput de ospătari un întreprinzător a avut ideea de a sugera clar cu ce se ocupă restaurantul pe care-l gestionează (vezi foto)

Angajatul român munceşte în primele 16 zile din an pentru a putea plăti şpăgile pe care trebuie să le achite la diverse instituţii de stat şi/sau companii private pentru a-şi rezolva diferite probleme, arată un calcul făcut în premieră de www.piatadespaga.ro, portal al cărui scop este acela de a reduce nivelul plăţilor informale făcute în România. Raportându-ne la românul mediu, cu salariul său mediu net de 345 de euro pe lună (4.140 euro/an) şi folosind datele statistice disponibile, a reieşit că un cetăţean obişnuit are nevoie de 16 zile lucrătoare pentru a produce banii necesari pentru plata şpăgilor anuale. Dacă la acestea adăugăm zilele libere şi sărbătorile legale, rezultă că în fiecare an ,  până pe 24 ianuarie, muncim pentru a aduna banii pentru şpăgi, pentru ca 25 ianuarie să fie prima zi din noul an când ne putem bucura efectiv de banii rezultaţi din munca noastră. Un clasament al instituţiilor la care plătim cea mai mare şpagă arată că pe primul loc se clasează sănătatea, urmată de poliţie şi jandarmerie (pentru a nu primi amenzi sau a fi sncţionaţi), învăţământ (pentru a trece examenele , clasa, sau a obţine un post în învăţământ) instituţii de stat (pentru angajare) . Cetăţenii reclamă că cei mai mulţi bani îi  dau ca şpagă în sănătate. Conform aceluiaşi site un brancardier ne costă cam 10 lei în timp ce gardienilor , la accesul în spital,  se dă cam 10-15 lei. În comentariile făcute pe zone din ţară, judeţul Giurgiu excelează prin şpaga dată biroului vamal , dar nu se află printre judeţele “fruntaşe” din ţară, fiind şi o zpnă săracă în care oamenii nu pot să uzeze de acest viciu. Orice român poate intra şi raporta pe piatadespaga.ro unde a dat, dar şi unde nu a fost nevoit să dea mită, contribuind la transparentizarea pieţei şpăgilor din România.

(Citeşte ediţia print a publicaţiei “Jurnal giurgiuvean” pentru a afla valoarea Şpăgii dată de români într-o viaţă!!!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here