Aceasta este părerea majorităţii giurgiuvenilor. Ninsorile căzute în ultimele 10 zile, la început păreau că vor creea mari probleme de trafic în municipiu. Cu toate astea DADP-ul a reuşit să gestioneze foarte bine acest fenomen care dă mari bătăi de cap autorităţilor din întreaga ţară, imediat după instalarea iernii.

”Deşi stratul de zăpadă căzut la ultima ninsoare a măsurat cu siguranţă 20 de centimetri am evitat orice fel de   blocaj în municipiu” ne spunea directorul DADP, Liviu Popazu. ” Suntem mulţumiţi totodată că am făcut faţă cu utilajele noastre de deszăpezire, apelând doar izolat, de câteva ori, la terţe persoane. În zilele critice lamele utilajelor au funcţionat şi 20 de ore pe zi, numai oamenii fiind schimbaţi, pentru a se putea odihni. Din rapoartele noastre, de la 1 şi până la 10 februarie s-au ridicat de pe străzile municipiului circa 30.000 mc de zăpadă!, asta însemnând circa 3.000 de basculante normale. Cred că cifra spune totul despre efortul depus. Marile probleme le-am întâmpinat în zonele cu risc mare la momentul viscolirii. În principal pe şoselele de centură şi la intrările şi ieşirile din municipiu, artere ce trebuie ţinute în viaţă pentru a asigura fluenţa în trafic.”

Directorul DADP ne mai spunea că la fel de mari probleme în deszăpezire s-au întâmpinat – ca de fiecare dată – din cauza autoturismelor parcate pe marginea străzilor.” La acest moment lărgim străduţele, eliberând gaigărele, curăţând toată masa de gheaţă şi zăpadă tocată pentru a pregăti carosabilul pentru perioada de dezgheţ, evitând astfel fleoşcăiala, şi apa adunată în exces. Lumea trebuie să fie răbdătoare, căci vom scoate, treptat, masa de zăpadă de peste tot. Trebuie înţeles că este cu atât mai greu cu cât aceste cantităţi s-au dublat deoarece locatarii caselor au aruncat zăpada din curte direct în stradă. Facem un apel totodată la solidaritate din partea cetăţenilor ca acolo unde pot da o mână de ajutor şi pot îndepărta zăpada din faţa locuinţelor lor să o facă şi nu să aştepte numai ajutorul nostru.

Este momentul să dovedim că avem un pic de spirit cetăţenesc. Am început deja să curăţăm şi parcările municipiului, bucurându-ne de aceste zile favorabile pentru a elibera carosabilul de porţiunile care, la ger, s-ar putea transforma în gheaţă.” Liviu Popazu sublinia faptul că niciun acces în vreo instituţie sau unitate comercială din municipiu nu a avut de suferit în toată această perioadă, şi că de data aceasta nu s-au mai înregistrat cazuri de maximă urgenţă ca în anii trecuţi.

Redacţia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here