Celor interesați de a se deplasa pe anumite trasee în județ le dăm o veste bună. Stând de vorbă cu transportatorii de persoane am aflat că luni 27 ianuarie un singur drum era necirculabil, cel spre localitatea Oncești. Reprezentanții autogării Giurgiu ne-au declarat că în mod normal toate plecările mașinilor de transport călători ar trebui făcute din autogară, gestionată de SC Manic SRL, dar că în aceste zile de haos general, haos datorat căderilor abundente de zăpadă, multe din cursele în județ s-au făcut cu mașini ce au ridicat călătorii din colțul autogării. Este vorba de vehicule ce nu aveau licențe de transport, mașini de ocazie care se ocupă cu pirateria în acest domeniu de activitate. Panicați de ideea că ar putea rămâne izolați de localitățile din care veneau, pasagerii au acceptat și acest mijloc de locomoție, deloc legal. (Jurnal Press)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here