Cu câteva zile în urmă (11 mai)  Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a primit vizita oficială a unor înalți funcționari publici, demnitari, ofițeri cu funcții de conducere din structurile de ordine și siguranță publică și reprezentanți ai societății civile care urmează cursul postuniversitar  ”Managementul Strategic al Afacerilor Interne” organizat de Colegiul Național de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliție ” Alexandru Ioan Cuza”.

În cadrul acestei întâlniri, inspectorul șef al I.T.P.F. Giurgiu, comisar șef de poliție Nicu Florian Răboj  și adjunctul acestuia, comisar șef de poliție Viorel Dumitru Chiran, au prezentat cursanţilor două teme:  ”Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – managementul integrat al frontierei U.E.” și ” Particularități privind circulația persoanelor și a mărfurilor în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu privind combaterea crimei organizate și a contrabandei în cooperare cu autoritățile bulgare”.

          În urma vizitei, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a fost apreciat de membrii delegației ca fiind un partener competent și credibil în misiunile de supraveghere a frontierei de stat  și în lupta împotriva infracţionalităţii transfrontaliere.

(Jurnal)