Sâmbătă 11 octombrie, ora 4.10, dimineața, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu  efectuau formalităţile specifice, pe sensul de intrare în ţară, la un autocar care mergea frecvent  pe ruta Turcia – România.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţişti de frontieră au descoperit în cala autocarului, în două pungi din plastic, 1.000 pachete de ţigări fără marcaje fiscale. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că ţigările aparţin cetăţeanului român Cătălina D., în vârstă de 24 de ani, pasageră în autocar. Persoana în cauză a declarat că a cumpărat bunurile din Istanbul – Turcia cu scopul de a le comercializa în diferite pieţe din Bucureşti. Existând suspiciunea că sunt contrafăcute, țigările, în valoare de 15.000 lei, au fost reţinute în vederea continuării cercetărilor, iar persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete şi introducerea în țară, de mărfuri susceptibil a fi contrafăcute ce prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. (Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here