După intrarea în vigoare a noii legi privind Asociațiile, fiecare asociație de proprietari va fi obligată să aibă un singur cont bancar, astfel încât locatarii să poată plăti cheltuielile de întreținere direct în acest cont, dându-le acestora posibilitatea de a plăti oricând întreținerea, nu numai în ziua stabilită pentru încasarea (în numerar) a acesteia.

Pentru a le facilita locatarilor plata întreținerii în acest cont, reprezentanții Asociației de Proprietari vor trebui să afișeze, odată cu lista de plată a cheltuielilor Asociației, și datele de identificare ale contului bancar al Asociației.

Mai exact, datele care trebuie afișate la avizier sunt numele titularului contului bancar, banca la care a fost deschis contul, sucursala băncii și codul IBAN.

(Jurnal)