IMGÎn numărul trecut, Petre Călinescu, nea Bebe, lansa o provocare, scriind despre una dintre marile glorii ale fotbalului giurgiuvean de la începuturile acestui joc pe meleagurile noastre: echipa AQUILA Giurgiu. O formaţie care, în ciuda rezultatelor şi a valorii lotului aşezat în iarbă, a fost desfiinţată de către comunişti imediat după ‘44 dintr-un moft de ideologie. O poveste despre care gazda noastră ne-a povestit în materialul precedent. Astăzi, firul povestirii va fi reluat de la meciul de pomină al Aquilei cu puternica echipă Unirea Tricolor, disputat pe terenul Obor, unde astăzi se află Palatul Copiilor din municipiu…

Echipa completă a echipei Aquila, la ora meciului

Îmi amintesc că a fost o nebunie de meci, care în final s-a încheiat cu victoria bucureştenilor, cu 5-4. Deşi Aquila conducea la pauză cu 4-0! Vă daţi seama ce-a fost pe stadion? Nebunie, nu altceva…! Echipa noastră juca după un sistem modern pe atunci:  WM, care de fapt descria grafic desfăşurarea în teren a jucătorilor şi nicidecum un anume plan tactic. Pentru cei curioşi să afle echipa standard a momentului voi aminti jucătorii, posturile fiecăruia şi evident rezervele… O să încep cu Laur Munteanu, o extremă dreaptă ce evolua ca centru atacant. Îl avea ca rezervă pe Apostol, un fost ofiţer foarte talentat ce ulterior a ajuns să joace şi la Casa Centrală a Armatei (CCA).

Celebrul Titi Teaşcă îl avea atunci ca rezervă pe Carol, un tip urât în draci, dar şi pe Paul Stochiţă, care, puţin mai târziu, avea să evolueze şi el la CCA, imediat după desfiinţarea echipei, la Giurgiu. Extremă stângă era Coco Dumitrescu, poreclit ”Moxana” din cauza nasului său turtit, ca cel al unei anume rase de câini. Coco venise de la Sportul Studenţesc, iar la origini, după părinţii săi, se trăgea tot dintr-o localitate a  judeţului nostru. A ajuns ulterior să joace la ”UTA” – Arad sub numele de Dumitrescu 3. Rezerva acestuia era Silviu Stoicescu, care, la rândul său, după desfiinţarea Aquilei, a jucat la Rapid. ”Interi” erau, pe dreapta Vasile Dobrescu, poreclit ”Calu”, în timp ce ”inter” stânga era Fabian, care a ajuns să joace pe la o echipă bucureşteană cu nume exotic, ”Carmen”. ”Half”-ul principal al echipei era celebrul Gogu Gârlea care îl avea pe dreapta ca rezervă pe Iordănescu, probabil rudă cu Iordănescu al nostru de la Finanţe. ”Half” stânga era Angheluş Chilea, care-l avea ca rezervă pe un alt Teaşcă, poreclit ”Aur”. Fundaş dreapta era Mişu Corbu iar rezervă  Tomşa, venit şi el de la ”Concordia” Ploieşti. Stopperi erau Viorel Tîlmaciu, venit de la Sportul Studenţesc şi Gică Andrei (rezervă) de la ”Juventus” Bucureşti. Fundaş stânga era Ion Mucă, iar în poartă apăra Ion Pătraşcu, avându-l ca rezervă pe talentatul Popovici, transferat de la ”Unirea Tricolor” Bucureşti, despre care tocmai am scris la începutul acestui material.

Vestiar într-o cofetărie şi transportul la stadion cu …birjele!

De notat ar fi  modul original în care ajungeau jucătorii noştri la stadion. Mai întâi ei se echipau într-un vestiar aflat în centrul oraşului, în curtea cofetăriei lui Florea Mavrodineanu, ce se afla la doi paşi de cârciuma ”Picadilly”. De aici ei erau preluaţi cu birjele şi duşi la stadionul ”Obor” din strada ”Principele Nicolae”, de care vă aminteam anterior că se afla acolo unde astăzi Palatul Copiilor. Închipuiţi-vă că toţi birjarii municipiului dădeau năvală, care mai de care, să transporte vedetele la locul disputării meciului.  Pe lângă banii obţinuţi mai era şi fala acestora…Vă daţi seama ace comentarii aveau după meci birjarii în timp ce îşi adăpau caii… Pot chiar să  vă numesc pe cei mai cunoscuţi dintre ei, la acele timpuri: fraţii Păsarică, adică Gică şi Nelu ”Fâstâc”, Aurică zis ”Belea”, fraţii Surugiu (unchii inginerului Emil Câinaru), Petre Ivan, căruia localnici îi spuneau Petre ”muncitorul” şi mulţi alţii. Mă opresc deocamdată aici, avertizându-vă că în ultima parte a acestui material, săptămâna viitoare vă voi povesti despre finanţatorii echipei Aquila, şi modul cum erau ajutaţi fotbaliştii să joace, să se antreneze şi, mai ales, să fie plătiţi satisfăcător!

La bună revedere!…

A consemnat şi potrivit vorbele: Florian TINCU