Aşa cum informam cu puţin timp în urmă, alesul judeţean liberal Nicuşor Iacob şi-a câştigat, în instanţă, prin hotărâre DEFINITIVĂ (aşa cum reiese din certificatul de grefă înaintat atât către Consiliul Judeţean Giurgiu, cât şi către Instituţia Prefectului), dreptul de a fi consilier judeţean.

Odată cu transmiterea certificatului de grefă, conducerea PNL Giurgiu a solicitat punerea în aplicare, de îndată, a prevederilor respectivului document.

Numai că, la scurt timp după ce documentul amintit a ajuns în posesia Instituţiei Prefectului, Nicuşor Iacob se vede nevoit să mai stea pe tuşă o perioadă, întrucât decizia instanţei…a fost atacată de Prefectul judeţului Giurgiu, Nina Crişu.

Anunţul a fost făcut de preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Marin Anton, în cea mai recentă conferinţă de presă a liberalilor giurgiuveni.

„Astăzi (n.r. joi, 17 mai), am primit de la Consiliul Judeţean o înştiinţare pe adresa partidului, prin care eram informat că prefecta a atacat la Curtea de Apel o hotărâre definitivă. Poate e o soluţie despre care noi nu avem cunoştinţă, a prefectei, care are soluţii la orice! Noi aşteptăm, acum, să vedem ce se mai întâmplă…Ce uită, însă, doamna Prefect, este că acel certificat de grefă a fost eliberat special pentru ca domnul Iacob să îşi reia locul în Consiliul Judeţean, iar acţiunea de recurs a doamnei Crişu nu este decât o modalitate de tergiversare a punerii în aplicare a unei decizii a unei instanţe! Nu-i nimic, îi vom face plângere pentru abuz, dar ce nu înţeleg eu este înverşunarea cu care se implică în viaţa politică doamna prefect. Eu consider atitudinea şi acţiunile dumneaei ca fiind un mod de răzbunare pentru că i-am tot atras atenţia asupra ilegalităţilor pe care le comite…”, a mai spus Marin Anton.

Reamintim că pe data de 2 mai a fost pronunţată sentinţa nr. 201/2018, a cărei soluţie pe scurt suna astfel: „Respinge cererea. Respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Prefectul Judeţului Giurgiu împotriva pârâtului Consiliul Judeţean Giurgiu, ca neîntemeiată. Admite pe fond cererea de intervenţie formulată de intervenientul Iacob Marius Nicuşor. Obligă reclamantul Prefectul Judeţului Giurgiu la plata către intervenient a sumei de 200 de lei, cheltuieli  de judecată (cheltuieli de transport). DEFINITIVĂ.”

(Jurnal)