Dacă până mai ieri directorul Crucii Roşii Giurgiu se văita peste tot că nu are o leţcaie cu care să vină în ajutorul familiilor defavorizate din municipiu, iată că peste noapte acesta şi-a editat o publicaţie, cu nume spoitoresc “San Giorgio”, decât istoric. Şi nu orice fel de publicaţie, ci una electorală! Deşi am fi fost tentaţi să spunem că în cazul de faţă e valabilă mai degrabă sintagma “chelului îi lipseşte doar tichia de mărgăritar!”, am priceput repede că scopul acestui “San Giorgio” nu este unul informal, menit să releve problemele cu care se confruntă instituţia, ci doar acela de agent electoral, de susţinere politică. Cu excepţia câtorva pagini născocite ca pretext, întreaga publicaţie nu face altceva decât să ridice osanale unui candidat USL, propus din partea PSD, Florian Nicolae. Luându-ne de proşti iată ce scrie, în loc de motivaţie, directorul acestei aparente instituţii onorabile, instituţie ce are stipulat în statut interdicţia de a se implica în spectrul politic, cităm: “Nu ne propunem să politizăm acest jurnal, aşa cum nu ne propunem să fim partizanii vreunui partid sau candidat…”. Păi şi noi ce să credem atunci dacă pe prima pagină se lăfăie “in extenso“ poza zâmbitoare a candidatului PSD, recte USL la parlamentare, Florian Nicolae, în chip de “salvatore de la patria”, chipurile în rol de membru de onoare al Crucii Roşii? Pe cine păcăliţi voi, stimabililor? Poate pe paznicul de la Sfântul Haralambie, dar nici pe ăla! Nu credeţi că dorinţa de a lăuda cu surle şi trâmbiţe un candidat PSD, chiar cu câteva zile înainte de declanşarea campania electorale este o coincidenţă mult prea supărătoare? Chiar doriţi să insultaţi dramul de inteligenţă pe care voi credeţi că, cetăţenii acestei urbe,

l-au moştenit doar pentru a vă înghiţi neroziile? Halal să vă fie! Cu siguranţă că nu am fi avut nimic de comentat dacă sub însemnele Crucii Roşii Române am fi descoperit poza Mihaelei Geoană,  (preşedinta “C R” pe România), sau pe cea a lui Raed Arafat, un adevărat erou naţional, ba de ce nu, a altor buni samariteni, şi ei membri Rotary ca şi Florian Nicolae, dar nu suportăm să fim chiar luaţi de fraieri!  După ce un grup masiv de feţe bisericeşti îşi declarau, în chiar debutul campaniei electorale de la alegerile locale, tonele de simpatie faţă de patronul  “Nova Force”, în faţa unei mese opulente dintr-un restaurant al municipiului (păi unde altundeva?!), iată că o altă instituţie, ce şi-a pierdut total credibilitatea prin acest gest inexplicabil, face sluj în faţa aceluiaşi omnipotent politician PSD, cu speranţa probabil primirii unui os gras de ros după multaşteptata reuşită a preaiubitului lor erou local.

Departe de noi dorinţa de a-l persifla pe politicianul giurgiuvean căruia chiar îi purtăm respect, şi căruia nu-i găsim altă vină decât aceea că se lasă lins, obscen, de astfel de oportunişti fără scrupule. Dar nu putem trece nepăsători peste făcătura livrată gratuit giurgiuvenilor sub forma unui avorton media, îndesat prin cutiile poştale. În caseta redacţională a gazetei regăsim numai nume de “jurnalişti consacraţi”  precum: Gherghina Drăguţ (?), Marian Măcelaru (?), Lia Măcelaru (?), Alexandra Cojocaru (?) etc, ba chiar şi o locotenentă, una cu un nume constipat ce probabil îşi inspiră colegii cântân-

du-le în fiecare zi la ureche cântecul ăla tare iubit de jurnaliştii tonomat, inventaţi ad-hoc: “Scoală puturosule, masa este gataaa!”  Toată stima însă pentru persoane ca medicul Bogdan Hurmuz care s-a limitat în a  rămâne în registrul său profesional fără a se lăsa antrenat în jocurile amfitrionului acestui manifest electoral. Cu siguranţă că orice cetăţean, căruia i-a căzut în mână această nedigerabilă încercare publicistică, înainte de a se îndrepta cu ea spre  budă, acolo unde îi este locul, se va întreba de ce  este atât de mare discrepanţa dintre adevăratele rosturi ale respectabilei instituţii -“per ansamblu” – şi resuscitările electorale mimate cu ajutorul acestui  “obiect” de campanie? Dar hai să vedem ce îşi propune în mod real această instituţie, într-un anunţ public făcut pe un site: “Crucea Roşie Română  asistă persoanele vulnerabile în situaţii de dezastre şi de criză. (Ha, haa!) Prin programele şi activităţile sale în beneficiul societăţii, contribuie la prevenirea şi alinarea suferinţei sub toate formele (Ha, ha, haaa!), protejează sănătatea şi viaţa, promovează respectul faţă de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naţionalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenenţă socială sau politică. (Haaa, Haaa, Haaa!) De tot râsul! Vi se pare că acelaşi lucru ar face şi publicaţia lui Marian Măcelaru? Mă întreb cum va mai avea îndrăzneala directorul Crucii Roşii Giurgiu să solicite de acum încolo cetăţenilor  acestui oraş, sprijin material, atâta timp cât – după cum se observă – banii şi ajutoarele primite de la cetăţeni se duc pe apa sâmbetei, şi pe campanii electorale, deşănţate?

N.B. Cu promisiunea că această făcătură gazetărească va ajunge cu siguranţă pe masa Preşedintei Crucii Roşii Române, Mihaela Geoană, care va trebui să dea nişte explicaţii în acest caz,  ne oprim deocamdată aici cu speranţa că nu vom avea surpriza ca pe perioada acestei campanii, să găsim în cutia poştală publicaţii editate de vreo echipă locală SMURD, de brancardierii Institutului Mina Minovici  sau de clopotarii bisericilor Smârda şi Ceair, care ar putea emite şi ei pretenţii publicistice. Mare ţi-e grădina Doamne şi plină de inspectori de crucea roşie!

D. Fibrilatu

1 COMENTARIU

  1. „Aldea”alias Macelaru un obscur turnator al securitatii aciuat pe la Crucea Rosie care denigreaza umanitatea si ideile nobile ale neimplicarii politice!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here