În data de 21 octombrie, la Bucureşti s-a desfăşurat conferinţa Steel Net Forum, organizată de Federaţia Europeană a Asociaţiilor Naţionale a Distribuitorilor de Oţel, Ţevi şi Metale neferoase (EUROMETAL), la care a fost invitat să participe şi primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu. „Despre criza economică în metal se cunoaşte încă din 2007, iar despre depăşirea acesteia nu se poate vorbi decât după 2012. Faţă de anul trecut, producţia de oţel la nivel mondial a scăzut cu 40%, datorită faptului că nu există cereri pe piaţă, dar şi că India sau China, cele mai puternice state în acest domeniu, produc la preţuri foarte joase” a sintetizat Lucian Iliescu situaţia actuală a producţiei de oţel, în cadrul unei recente conferinţe de presă a Primăriei Giurgiu. Primul edil al municipiului

s-a referit şi la situaţia unuia dintre cele mai importante proiecte din ultimii ani pentru economia giurgiuveană. Anunţată cu surle şi trâmbiţe, fabrica austriecilor de la Voestalpine întârzie să apară la Giurgiu. Concernul a rămas la cheremul Guvernului României care nici până în acest moment nu a asigurat cofinanţarea de 5 milioane de euro prevăzută în contract. Apatia guvernanţilor face ca proiectul să fie întârziat cu aproape 2 ani! În loc de 2009 cum se stabilise iniţial, fabrica va fi dată în funcţiune, cel mai probabil, în a doua jumătate a lui 2011! „Am discutat din nou cu domnul Werner Gottwald, care încă o dată mi-a promis că firma pe care o reprezintă se va apuca de lucru imediat după ce Guvernul României va da un semn cu privire la acea cofinaţare” a declarat acelaşi Lucian Iliescu. Reamintim faptul că în luna noiembrie 2008, la Giurgiu, a fost pusă piatra de temelie a viitoarei fabrici de oţeluri speciale, o investiţie de aproape 20 de milioane de euro. Aceasta va aduce cu sine aproximativ 100 de noi locuri de muncă, devenind totodată şi cea mai importantă fabrică de profil din sud – estul Europei.

Bogdan VLADU