După o perioadă scurtă în care numărul cazurilor confirmate de COVID la Giurgiu fie a scăzut ușor, fie a rămas neschimbat, de câteva zile situația s-a schimbat: zilnic, cel puțin câte un caz este confirmat la nivelul județului. Astfel, raportarea situației epidemiologice din data de 3 iunie, făcută de către Instituția Prefectului Giurgiu, arată astfel:

  • cazuri confirmate – 224;
  • cazuri vindecate și externate – 131;
  • în carantină instituționalizată – 9 persoane;
  • în autoizolare la domiciliu – 703 persoane.

Starea acestora de sănătate este monitorizată zilnic de către medicii de familie sau de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.

În ultimele 24 de ore, 95 de persoane au primit aprobarea de a părăsi regimul de autoizolare și 1 persoană pe cel de carantinare.

Până în prezent, au fost testate 2.560 de persoane, dintre care 47 în ultimele 24 de ore.

Polițiștii giurgiuveni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID -19.

În cursul zilei de ieri, 02 iunie a.c., 159 de polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu și 16 polițiști locali au desfășurat 44 de misiuni specifice. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

I.P.J. Giurgiu mulțumește tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă.

Activități executate în ultimele 24 de ore de efectivele de jandarmerie în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID–19:

  • 36 de jandarmi au executat misiuni de menținere în sistem integrat cu poliția;
  • 17 jandarmi au executat misiuni menținere independent;
  • 2 jandarmi la centrele de carantină;
  • sancțiuni aplicate: 2;
  • valoarea sancțiuni: 2.500 de lei;
  • persoane verificate la domiciliu: 71;
  • infracțiuni constatate: 1 infracțiune independentă cu 1 autor – la Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 6 apeluri la numărul de urgență ”112” referitoare la COVID-19.