Numărul cazurilor confirmate pozitiv în ultimele 24 de ore în județul nostru a explodat. Față de ultima raportare, făcută de Instituția Prefectului Județul Giurgiu, numărul cazurilor confirmate pozitiv a crescut cu 32!

Iată, mai jos, raportarea situației epidemiologice pentru județul nostru, valabilă pentru vineri, 28 august: 

  • cazuri confirmate pozitiv – 679;
  • cazuri vindecate și externate – 456;
  • în carantină la domiciliu– 406 persoane;
  • în carantină instituționalizată – 27 de persoane.

 Până în prezent, dintre persoanele confirmate pozitiv, 38 sunt în izolare la domiciliu la ora actuală, iar 0 au fost externate la cerere.

Până în prezent, au fost testate 6.377 de persoane, dintre care 33 în ultimele 24 de ore.

Polițiștii giurgiuveni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În cursul zilei de ieri, 27 august a.c., 131 de polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu și 19 polițiști locali au desfășurat 51 de misiuni specifice. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

Activitățile Jandarmeriei Giurgiu au continuat în data de 27.08.2020, fiind angrenat în acest sens un număr de 48 de jandarmi, atât în cooperare cu poliția, cât și independent, precum și pentru asigurarea măsurilor de ordine în zona unui centru de carantină.

Aceștia au desfășurat misiuni specifice pe linie de ordine publică, precum și pentru punerea în aplicare a măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, dispuse prin H.G. 668/2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 18 apeluri la numărul de urgență ”112” referitoare la COVID-19. Echipajele desemnate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu au efectuat 7 misiuni de transport la și de la unități spitalicești/spații de izolare/carantină.