Până sâmbătă, 13 iunie, numărul cazurilor confirmate cu COVID 19 a ajuns, la Giurgiu, la 239, în timp ce cel al cazurilor vindecate și externate, la 137. La aceeași dată se mai aflau în carantină instituționalizată 19 persoane, în timp ce 668 de persoane se aflau în autoizolare la domiciliu.

Starea acestora de sănătate este monitorizată zilnic de către medicii de familie sau de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.

În ultimele 24 de ore, 43 de persoane au primit aprobarea de a părăsi regimul de autoizolare și 0 persoane pe cel de carantinare.

Până în prezent, au fost testate 2.940 de persoane, dintre care 42 în ultimele 24 de ore.

Polițiștii giurgiuveni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID -19.

În cursul zilei de ieri, 12 iunie a.c., 161 de polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu și 18 polițiști locali au desfășurat 45 de misiuni specifice. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

I.P.J. Giurgiu mulțumește tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă.

Activități executate în ultimele 24 de ore de efectivele de jandarmerie în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID–19:

  • 26 de jandarmi au executat misiuni de menținere în sistem integrat cu poliția;
  • 19 jandarmi au executat misiuni menținere independent;
  • 2 jandarmi la centrele de carantină;
  • sancțiuni aplicate: 1 avertisment;
  • persoane verificate la domiciliu: 127.

        De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 14 apeluri la numărul de urgență ”112” referitoare la COVID-19. Echipajele desemnate din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu au efectuat 5 misiuni de transport către spațiile de carantină sau către unități spitalicești.