În ediţia de săptămâna trecută, vă informam despre decizia conducerii Primăriei de a testa, într-un mod cel puţin original, calitatea lucrărilor realizate în oraş de firmele de apă şi gaze. „Minunea” s-a întâmplat vineri, când Primăria a închiriat un TIR de 40 de tone, cu care s-a trecut peste aceste lucrări, pentru a vedea dacă rezistă. Escortat de un echipaj al Poliţiei Locale şi de reprezentanţi ai Primăriei şi Apa Service, tirul a pornit în inspecţie în jurul orei 9.00 pe 28 de străzi din municipiu. Roţile acestuia au trecut peste lucrările efectuate la reţeaua de apă şi canalizare, din fericire pentru firmele care au realizat lucrările porţiunile respective rezistând greutăţii. Măsura inedită de testare a calităţii lucrărilor aparţine administraţiei locale care a dorit să fie sigură că acestea au fost realizate corect şi că recepţia va fi făcută fără probleme ulterioare. Reprezentantul SC APA Service, Constantin Preda, a susţinut că toate lucrările la apă şi canalizare luate în discuţie au fost efectuate respectând toate normele şi că acţiunea Primăriei nu a făcut decât să scoată în evidenţă acest lucru. Dacă pe străzile largi tirul nu a avut nicio problemă, pe cele mărginaşe şoferul autocamionului a trebuit să-şi demonstreze abilităţile de conducere. Aşa cum era de aşteptat, porţiuni din carosabil sau chiar străzi întregi n-au putut fi supuse probei de rezistenţă din cauza maşinilor care erau parcate chiar pe locurile în care s-au efectuat lucrările. Verificările au continuat după-amiază şi pe drumurile de-a lungul cărora au avut lucrări coordonate de WIROM, firma care se ocupă de reţeaua de gaze naturale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.