ald2

          În cadrul conferinței de presă săptămânale, organizată de ALDE Giurgiu, copreședintele Organizației Județene a partidului, Constantin Basangiac, a oferit jurnaliștilor prezenți câteva detalii referitoare la felul în care evoluează formațiunea la nivel județean, din punct de vedere organizatoric: Pot să vă spun că din acest punct de vedere stăm din ce în ce mai bine, am ajuns la un număr de 41 de organizații locale constituie, ceea ce ne bucură foarte mult. Astăzi (n. red. – 1 aprilie 2016) vom merge în comunele Vedea și Malu pentru a definitiva organizațiile, mâine la Iepurești, Ogrezeni și Găiseni, iar poimâine la Stoenești, Toporu și Izvoarele. Ne va mai rămâne, așadar, un număr de doar 12 localități, unde organizațiile vor fi constituite cel mai probabil săptămâna următoare, a precizat Constantin Basangiac.

          De asemenea, acesta a dorit să sublinieze faptul că ALDE va candida pe listele proprii la alegerile locale din vară: ALDE Giurgiu a fost prima formațiune din țară care a spus că va candida singură și că nu va face alianțe la aceste alegeri, știind pe ceea ce ne bazăm. Iată că la o lună după ce noi am făcut această afirmație, fără a pretinde că am avut un rol definitoriu în acest sens, ALDE Central a hotărât același lucru (…) Noi, aici, la Giurgiu, ne concentram pe alegerile la nivelul județului, unde suntem siguri că vom arăta că nu am muncit în zadar, precum și că oamenii din organizația noastră sunt apreciați de concetățeni, a mai spus Basangiac.

(Teodora NICOLAU)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.