La conferinţa săptămânală de presă a PNL Giurgiu, de vineri, 6 iulie, a fost prezent şi actualul consilier local Tudor Barbu, cel care până la alegerile locale din 10 iunie a deţinut funcţia de primar timp de două mandate. „Am pierdut alegerile la doar 80-90 de voturi în faţa candidatului PSD. Sunt indignat că la investirea Consiliului local nu s-au respectat prevederile Legii nr. 215/2001, privind administraţia locală, unde se specifică  faptul că un Consiliu local se poate constitui cu participarea a două treimi din numărul consilierilor aleşi. Ori la Toporu, din 11 consilieri care trebuiau să fie prezenţi au lipsit patru, deci Consiliul local s-a constituit în mod ilegal, cu participarea a doar 7 consilieri, ca atare nu a fost cvorum”. Am contestat la Prefectură acest aspect, şi nu am primit nici un răspuns că această hotărâre de la Toporu a fost atacată în contencios. O situaţie asemănătoare a fost la Târgu Frumos, dar acolo Prefectura a luat poziţie şi s-a intrat în legalitate, la noi la Giurgiu, toată lumea tace, susţine Tudor Barbu. „După această acţiune ilegală, după părerea mea, spune Tudor Barbu, ulterior am depus şi noi consilierii PNL jurământul. „Pe noi, liberalii, ne-a trădat Ştefania Castravete, care a fost investită în funcţia de consilier local, deşi PNL a exclus-o din partid pentru încălcarea statutului.

Dar actualul primar nu a ţinut cont de acest aspect şi nici de lista PNL. Structura Consiliului local Toporu fiind formată din 6 consilieri PSD (inclusiv Ştefania Castravete) şi din 5 consilieri PNL, astfel că tot ilegal PSD si-a asigurat şi postul de viceprimar”, a mai precizat Tudor Barbu.

Heliade CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here