Ion-Maiorescu-6

 Un foto-remember din perioada când Constructorul se sfătuia cu primarul Nicolae Barbu (în centrul fotografiei) și cu directorul Colegiului, Mirela Delea, asupra lucrărilor proaspăt demarate…

Marți  26 mai, în laboratorul de fizică al Liceului Ion Maiorescu, o parte dintre membrii Consiliului director al Asociației Pro Maiorescu ( prof. Ion Dincă – președinte, George Csender – vicepreședinte și prof. Mugurel Burcescu- secretar) au prezentat raportul activității Asociației, la împlinirea a 4 ani de la înființarea acesteia.

Președintele Asociației, prof. Ion Dincă, a rememorat, celor prezenți, etapă cu etapă, toate eforturile membrilor asociației și a celor care au contribuit financiar  la împlinirea acestui important obiectiv. Fostul director al Colegiului Maiorescu, prof. Ion Dincă a vorbit despre momentul  în care au solicitat numeroase memorii către Guvern și minister până când Primăria Giurgiu, împreună cu Consiliul local au decis preluarea lucrărilor Colegiului.

Președintele Asociației a recunoscut că la semnarea contractului cu constructorul nu a avut încredere în termenele stabilite ,  reamintind și faptul că la insistențele membrilor Asociației constructorul s-a lăsat  convins să accepte ca ușa veche a liceului să fie  reintegrată în noul proiect…

Vicepreședintele Asociației , George Csender, a mulțumit celor care au fost în toți acești ani alături de Colegiu,  celor ce au contribuit cu ceva la reabilitarea acestuia, recunoscând că într-un liceu întodeauna mai este nevoie de câte ceva,  precizând că  educația trebuie pusă pe primul plan!

Tot cu această ocazie au fost acordate distincții  unui număr de   4 membri de onoare: Nicolae Barbu, primarul municipiului Giurgiu, Noruț Stănișteanu, deputatul Nicolae Florian și  Horia Manda  ( fiul reputatului profesor de fizică, Dumitru Manda), care nu a putut fi prezent, diploma fiindu-i înmânată tatălui său, prezent în sala de curs.

La rândul său primarul Barbu a înmânat o diplomă de onoare   promotorului acestei Asociații, prof. Ion Dincă. O serie de alte distincții au mai primit:  prof. Dumitru Manda, prof. Mugurel Burcescu, prof. Petre Cornea, prof. Ion Baiarac și Viorel Dincă, fiul profesorului Ion Dincă.

(T. Florian)

1 COMENTARIU

  1. Pe această cale îl salut cu mult respect pe domnul Dumitru Manda,PROFESORUL de Fizică din clasa a IX -a,anul de învățământ 1961-1962, când am mers împreună și la o Olimpiada de Fizică,la București.
    Cu respect și aleasă considerație,
    Anton Gheorghe,comandor de aviație (r)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here