DSC00029În data de 12 decembrie, în incinta Centrului Cultural Local ”Ion Vinea” din municipiul Giurgiu, Asociația ”Atitudinea Civică Iancu Mariana” a organizat un Congres aniversar, cu prilejul împlinirii a unui an de când aceasta a fost înființată.

            La eveniment au participat președinta Asociației, conf. univ. dr. Mariana Iancu, cei doi vicepreședinți – Maria Chira, respectiv Crinela Ciobanu, alături de aproape 150 de membri și voluntari ai Asociației, printre care directorul Casei Județene de Pensii Giurgiu, Marian Dumitru, coordonatoarea Cenaclului ”Luceafărul” Giurgiu, poeta Dunia Pălăngeanu, precum și scriitorul și profesorul giurgiuvean Emil Talianu.

            În cadrul discursului susținut cu această ocazie, Mariana Iancu a dorit să felicite și să mulțumească tuturor colaboratorilor și voluntarilor care fac parte din Asociație, subliniind totodată obiectivul acesteia: Asociația ”Atitudinea Civică Iancu Mariana” îşi propune sporirea cunoaşterii şi participării civice, reprezentarea, promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor omului, promovarea valorilor civice, ale democraţiei şi statului de drept, sprijinirea valorilor umane şi a semenilor defavorizaţi social, susţinerea bunăstării sociale. De asemenea, a adăugat Mariana Iancu, Asociația își propune să desfăşoare activităţi de interes public comunitar şi general, activităţi de agendă publică, sociale, de semnalare a problemelor cetăţenilor comunităţii la instituţiile statului în vederea rezolvării lor, activităţi educaţional-formative şi culturale pentru dezvoltarea umană, socială şi culturală într-o Românie integrată în Uniunea Europeană.

            Congresul a debutat cu o scurtă dezbatere publică, la care participanții au fost invitați să își expună problemele sociale cu care se confruntă și să completeze o fișă de agendă, urmând ca deficiențele semnalate să fie incluse într-o agendă publică locală care va fi înaintată instituțiilor statului, în vederea soluționării.

            Apoi, Asociația ”Atitudinea Civică Iancu Mariana” a donat rechizite, dulciuri și fructe mai multor elevi de la diverse școli și licee giurgiuvene, care provin din familii defavorizate și care prezintă risc de abandon școlar, în încercarea de a le oferi un minimum material necesar care să-i îndemne să-și continue studiile.

            A urmat momentul premierii tuturor membrilor, colaboratorilor și voluntarilor Asociației, în semn de prețuire și de răsplată pentru implicarea de care au dat dovadă de-a lungul anului 2015, susținând și participând activ la diferitele acțiuni pe care Asociația le-a derulat.

            La finalul evenimentului, participanții s-au putut bucura de un program cultural-artistic ce a inclus interpretări live de muzică folk, muzică populară, dansuri, poezii și urări specifice sărbătorilor de iarnă, toate acestea fiind susținute de elevi ai câtorva școli și licee giurgiuvene, cu care Asociația ”Atitudinea Civică Iancu Mariana” colaborează.

(Teodora NICOLAU) 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here