În judeţul Giurgiu, în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, la nivelul judeţului au fost sesizate 22 de situaţii privind posibile încălcări ale legii în legătură cu desfăşurarea campaniei electorale şi a procesului de votare.

Din cele 22 de sesizări 12 nu s-au confirmat iar una a fost declinată spre competentă soluţionare Biroului Electoral Judeţean Giurgiu. Cu ocazia verificării aspectelor semnalate, poliţiştii s-au sesizat cu privire la comiterea a 4 infracţiuni şi au constatat 5 contravenţii pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 5.200 de lei.  Cele mai multe sesizări au făcut referire la transportul persoanelor cu diverse mijloace auto la secţiile de votare şi sfătuirea alegătorilor cu privire la candidatul pe care ar trebui să-l voteze.

În cursul zilei de duminică 16 noiembrie, au fost înregistrate 4 sesizări privind săvârşirea unor fapte penale, în care se efectuează cercetări sub coordonarea unităţii de Parchet competente. Sesizările privesc coruperea alegătorilor, violarea confidenţialităţii votului şi lovirea sau alte violenţe.

La cele 244 de secţii de votare constituite la nivelul judeţului Giurgiu paza a fost asigurată de 120 de poliţişti, 140 de jandarmi, 190 de poliţişti de frontieră, 100 de lucrători ai I.J.S.U. precum şi de alti 24 de poliţişti de la Serviciul Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, Biroul Judeţean pentru Imigrări şi Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Giurgiu. Totodată pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, desfăşurarea scrutinului electoral în legalitate, cercetarea şi intervenţia la eventualele incidente au acţionat peste 356 de poliţişti şi 97 de jandarmi.

În data de 16 noiembrie, la nivelul judeţului Giurgiu au fost organizate 6 filtre rutiere, poliţiştii verificând respectarea prevederilor legale referitoare la transportul public de persoane, dar şi sesizările de turism electoral. Pe parcursul întregii zile au fost verificate 98 de autovehicule ce efectuau transport public de persoane, dintre care 7 autocare, 15 autobuze şi 77 de microbuze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here