Spațiile interioare ale restaurantelor vor fi redeschise cu o serie de reguli și restricții, în care, de exemplu, clienților le va fi permis să meargă doar pe anumite benzi cu sens unic, semnalizate, păstrând distanța de 2 metri unii de alții la mesele vecine, iar solnițele, meniurile și olivierele vor putea fi transferate de la o masă la alta doar după ce vor fi dezinfectate, conform proiectului de ordin care reglementează condițiile de redeschidere, obținut de Profit.ro.

Ordinul a fost redactat incluzând data de 9 iulie pentru redeschidere, care trebuie însă să primească și ultimul accept din partea premierului Ludovic Orban. Deocamdată, ultimul termen avansat oficial ca speranță este 15 iulie, notează Profit.ro.

Clienții vor putea merge doar pe benzi cu sens unic, semnalizate, păstrând distanța de 2 metri unii de alții, la mesele vecine, ocupanții scaunelor vor păstra aceeași distanță, iar solnițele, meniurile și olivierele vor putea fi transferate de la o masă la alta doar după ce vor fi dezinfectate.

La intrarea în restaurant va fi un „triaj observațional” al clienților, urmând să le fie interzise accesul acelora care dau semne că ar avea infecții respiratorii.

Va fi interzis consumul de produse stând în picioare, cu excepția meselor dedicate acestui tip de servire.

Este stabilit un număr de maximum 6 clienți care pot ocupa o masă (față de maximum 4 la terase), exceptați de la această regulă fiind membrii de familie.