Mircea Mondialu și tatăl acestuia sunt doi dintre cei peste 30 de învinuiți

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat joi 5 decembrie un număr de 40 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Giurgiu, Ilfov, Sibiu şi a municipiului Bucureşti, în cadrul unei anchete privind destructurarea unei grupări specializată în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în materia achiziţiei/vânzării deşeurilor feroase şi neferoase.

Potrivit aceleiași susrse, DIICOT, gruparea este formată din 33 de învinuiţi, ce acţionau cu predilecţie pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Sibiu. Printre cei cercetaţi în acest dosar sunt și Constantin Mircea, zis Mircea Mondialu şi fiul acestuia, Constantin Nicolae, zis Nelu Mondialu. Palatul acestuia cât și celelate immobile ridicate în comuna Vărăști a fost de multe ori tema unor comentarii din partea localnicilor privind modul cum au fost ele ridicate.

Percheziţiile au avut loc la locuinţele membrilor grupării şi în alte 14 locaţii din ţară, ocazie cu care au fost ridicate documente financiar – contabile. Anchetatorii susţin că membri grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale, prin eludarea plăţii către bugetul de stat a TVA şi impozitului pe profit, aferente operaţiunilor comerciale cu deşeuri feroase şi neferoase, efectuate prin intermediul unor societăţi comerciale.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de peste 60.000.000 lei. Procurorii DIICOT vor proceda la audierea unui număr de 26 de învinuiţi şi vor dispune măsurile legale în cauză după finalizarea audierilor. Suportul de specialitate a fost asigurat de SIPI Giurgiu.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here